Afişez elemetele după tag: Galerie


Mănăstirea Voroneț, supranumită "Capela Sixtină a Estului”, este un complex monahal medieval construit în satul Voroneț, în prezent cartier al orașului Gura Humorului. O astfel de apropiere are în vedere faptul că frescele ambelor monumente conţin câte o impresionantă reprezentare a Judecăţii de Apoi.
 
Mănăstirea se află la 36 km de municipiul Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare (1457-1504). 
 
Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni și 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme.
 
Publicat în Patrimoniu UNESCO
Sâmbătă, 22 Martie 2014 21:29

Biserica fortificată din Biertan (GALERIE FOTO)


Pe o colină, în centrul Biertanului, se află una dintre cele mai impunătoare şi bine fortificate cetăţi ţărăneşti din Transilvania.
 
Un adevărat centru economic al zonei, declarat în secolul XVI şi centru al episcopatului săsesc, Biertanul devenea o ţintă râvnită de mulţi năvălitori. 
 
Astfel a fost nevoie de o biserică cât mai impunătoare înconjurată de puternice ziduri de apărare.
 
Biserica-hală cu trei nave a așezarii, ultimul edificiu de acest tip ridicat în Transilvania, a fost construită între 1486 și 1524 pe locul alteia mai vechi. 
 
Publicat în Patrimoniu UNESCO

Dumitru Marinescu Bragadiru fondează fabrica de bere Bragadiru la 1882. În perioada 1882 –1911 pe terenul de cca 10 hectare sunt ridicate majoritatea clădirilor fabricii – spații de producție, dar și locuințe pentru angajați și spații de loisir. 

Fabrica era concurentul român al celor două fabrici nemțesti deja existente - cea a germanului Erharld Luther și cea a lui Carol H. Oppler făcută în 1870.

Din cele 10 hectare de pământ, antreprenorul a donat 2 hectare primăriei pentru construirea bulevardului Coşbuc. 

Publicat în Patrimoniul industrial