Joi, 17 Februarie 2011 20:02

Zona istorică Buzești-Berzei, curățată cu buldozerul de Oprescu

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Alarmate de faptul că un cartier istoric din București, zona Buzești-Berzei, ar putea dispărea ca urmare a unui proiect al primăriei de construire a unui bulevard, aproximativ 26 de organizații nonguvernamentale, cărora li s-a alăturat şi Uniunea arhitecţilor din România, au trimis pe 28 ianuarie o scrisoare mai multor comisari europeni, printre care vicepreşedinta Comisiei, Viviane Redding, miniştrilor culturii şi justiţiei din ţările membre UE, precum şi ambasadorilor acreditaţi în România, scrisoare în care se trage un semnal de alarmă asupra ilegalităților comise de Primăria Muncipiului București, scrie România Liberă.

ONG-urile susțin că demolarea zonei Buzeşti-Berzei are un impact deosebit de grav asupra patrimoniului construit din Bucureşti, deoarece prevede demolarea a 86 de clădiri (dintre care 13 monumente istorice!!!) situate în 7 zone construite protejate.

În scrisoarea trimisă comisarilor europeni se arată ilegalitățile comise de Primăria Municipiului București, dar și de alte instituții ale statului:

  • - Mai multe instituții nu au respectat decizii ale instanțelor de judecată
  • - Primaria Municipiului București a prezentat instanței de judecată acte false
  • - Primăria Municipiului București a demolat în mod ilegal un monument istoric noaptea, când instituțiile de control nu funcționează
  • - Primaria Municipiului București a încurajat vandalizarea clădirilor istorice înainte de obținerea avizului de desființare de la Ministerul Culturii (vandalizarea monumentului istoric Hala Matache s-a petrecut chiar în momentul trimiterii scrisorii)
  • - S-a încălcat legislația în urbanism, construcți, expropieri și evacuări
  • - Ministerul Culturii a încălcat procedurile în privința declașarii și demolării monumentelor istorice și a refuzat să-și exercite atribuțiile de control
  • - Inspectoratul de Stat în Construcții și Poliția locală au refuzat să-și exercite atribuțiile de control
  • - Nu a existat nici dezbatere publică nici acces la informațiile de interes public


În finalul scrisorii, semnatarii au solicitat sprijinul oficialilor europeni pentru “încetarea încălcării tratatelor pe care România şi le-a asumat şi stoparea acestor derapaje grave de la funcţionarea statului de drept, strâns legate de fenomenul corupţiei din România”.


ONG-urile au cerut sprijinul Ministerului Culturii, dar și al prefectului Municipiului București

Anterior, pe 11 ianuarie, ONG-urile și Observatorul Urban al Uniunii Arhitecţilor au solicitat printr-o scrisoare Ministrului Culturii să fie consecvent cu poziţia Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice din aprilie 2008 şi să nu semneze avizele de demolare.

În solicitarea transmisă Ministerului Culturii se arată că proiectul are două vicii majore din perspectiva patrimoniului construit:

1) Nu este un proiect complet. În afara faptului că prevede traseul unei şosele şi demolarea a 86 de clădiri care se găsesc pe acest traseu, proiectul nu prevede nimic în privinţa regimului de construire pe spaţiile libere, rezultate din demolări, care vor mărgini şoseaua şi a relaţiei acesteia cu zonele construite protejate pe care le străbate.

2) Nu are avizul Ministerului Culturii. Mai mult, Comisia Naţionala a Monumentelor Istorice a condiţionat la 30 aprilie 2008 emiterea avizului necesar executării proiectului de realizarea unor PUZ-uri transversale, care nu au fost realizate până în acest moment.

Alte elemente contestate de ONG-uri puteți viziona pe Distrugeri.ro

Scrisoarea înaintată de ONG-uri nu a avut un efect pozitiv, iar Direcția pentru Cultura și Patrimoniu Național a Municipiului București a emis avizele de demolare și ordinelor de declasare a imobilelor, însă aceste acte au fost la rândul lor contestate în justiție.

Astfel Asociația "Salvați Bucureștiul" a cerut prefectului Municipiului București atacarea în contencios administrativ a autorizațiilor pentru desființarea imobilelor, precum și suspendarea lucrărilor de demolare.

În adresa înaintată Prefecturii, organizația invocă prevederile Legii nr. 422/ 2001, prin care se preciza că, dacă "ordinul de declasare a fost contestat în condițiile legii, acesta rămâne definitiv după epuizarea căilor de atac", au precizat reprezentanții Prefecturii.

Hotel Marna. Foto: România Liberă.Ilegalități comise de Primăria Capitalei, Poliția Locală București și Inspectoratul de Stat în Construcții

Conform siteului Politica Locală, deși în data de 19 ianuarie, Tribunalul București a suspendat prin sentință civilă 181/19.01.2011 în dosarul 62706/3/2010, autorizația de desființare pentru imobilul din str. Cobălcescu nr. 60, sentința a fost neglijată de Primărie.

Imobilul, expropiat pentru axa Buzești-Berzei, se află în zona de protecție a monumentului istoric "Ansamblu de arhitectură Știrbei Vodă".

Sentința s-a pronunțat în jurul orei 14:30, iar certificatul de grefă a fost emis de Tribunalul București în jurul orei 15:15. La acea ora, clădirea fusese demolată în proportie de 20%, din spate, fațada fiind aproape intactă.

Sesizat la ora 16, Inspectoratul de Stat în Construcții a refuzat să intervină pentru a opri lucrările.

De asemenea, Poliția Locală București a refuzat să intervină, deși articolul 8 din Legea 155/2010 îi confera atribuții de control în construcții.

Executorul judecătoresc a notificat firmele demolatoare la șantier asupra faptului că autorizația a fost suspendată la ora 16, iar Primăria Municipiului București, beneficiarul autorizației, în jurul orei 16:20.

Cu toate acestea, demolarea a continuat până în seara zilei de 19 ianuarie.

Conform articolului 24 alin. (1) lit. a) si b) din Legea construcțiilor 50/1991, această faptă constituie infracțiune.

În dosarul 62706/3/2010, Asociația Salvați Bucureștiul solicitase suspendarea autorizației de desființare pentru alte 4 clădiri în afară de Cobălcescu 60: anexa Berzei 34, Berzei 32, Berzei 28 și Berzei 26.

Clădirile existau la termenul din 12 ianuarie 2011, însă Primăria Municipiului București a avut grijă să demoleze aceste clădiri înainte de termenul din 19 ianuarie 2011.

Un alt moment în care Primăria Municipiului București a arătat că nu-i pasă de nimeni a fost în data de 26 ianuarie, când, deși Comisia Naţională a Monumentelor Istorice i-a solicitat să oprească toate demolările din zona Berzei și să asigure, conform legislaţiei în vigoare, protecţia monumentelor istorice şi a zonelor construite protejate, Primăria a lăsat ca Hala Matache  să fie devastată de mai multe persoane, care au început să fure lemnăria, acoperişul şi mobilierul rămas în interiorul monumentului istoric.

ONG-urile, "ipocriți și idioți" în viziunea lui Oprescu

Demolările din zona Buzești-Berzei au fost începute de municipalitate pentru a face loc unui bulevard care va pleca din Piața Victoriei și va ajunge la Palatul Parlamentului.

Primarul general Sorin Oprescu a asigurat că "are toate documentele legale" ca să poată continua lucrările şi i-a criticat pe "ipocriţii şi pe impostorii", membri ai ONG-urilor, care au dat primăria în judecată.

Multor bucureşteni, buldozerele trimise noaptea ca să radă case vechi din secolul al XIX-lea, le-au amintit de distrugerile ordonate de fostul dictator comunist Nicolae Ceauşescu, care au desfigurat oraşul.

Citit 1064 ori Ultima modificare Vineri, 02 Mai 2014 14:30

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.