Joi, 16 Iunie 2011 21:14

Autorizațiile de construire a pasajului Mihai Bravu, anulate de instanță

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lucrările la pasajul Mihai Bravu au fost oprite. Foto: money.roTribunalul Bucureşti a anulat prin sentința din 10 iunie ambele autorizații emise de Primăria Capitalei pentru construirea pasajului Mihai Bravu, după ce Prefectura a sesizat mai multe ilegalităţi, precizează România Liberă.

Șantierul a fost pus astfel în conservare în urma unui litigiu între municipalitate şi Prefectura Capitalei. 

Lucrările la pasaj costă 28 de milioane de euro şi ar trebui să dureze 21 de luni. 

Numai că după pauza începută în luna ianuarie, e mai mult ca sigur că proiectul nu se va mai termina la timp. 

Proiectul include două pasaje rutiere, paralele, cu câte doua benzi de circulaţie pe sens, pe direcţia Şoseaua Mihai Bravu - Calea Văcăreştilor.

Lucrările au fost sistate oficial pentru prima dată la 20 ianuarie, după ce prefectul Capitalei a atacat în instanță autorizaţia de construire emisă de edili, pe motiv că aceasta nu a respectat condiţiile legale.

Ulterior, primarul Sorin Oprescu a dat o nouă autorizație de construire, însă și aceasta a fost atacată în instanță de prefect, iar lucrările au fost suspendate din nou.

În acest timp, aproape șase luni, restricțiile de circulaţie au fost păstrate în zona afectată de şantier, chiar dacă nu s-a mai lucrat decât la punerea în siguranţă a lucrărilor. 

Şoferii care circulă prin zona Mihai Bravu sunt nevoiţi să meargă pe un drum îngustat, printre gardurile şi sforile de protecţie instalate de constructori.

De asemenea, liniile RATB au fost afectate după ce tramvaiele au fost deviate.

Prefectura susține că autorizațiile sunt ilegale

Prefectura Capitalei, Mihai Atănăsoaiei, a atacat în instanţă cele două autorizaţii de construire emise de Primăria Capitalei pe motiv că sunt ilegale. 

Mihai Atănăsoaiei a subliniat că nu a fost aprobat un plan urbanistic zonal pentru pasaj, în timp ce edilii s-au apărat precizând că acesta nu era necesar.

"Primăria a eliberat autorizaţia de construire având în vedere că acest pasaj este prevăzut în Planul Urbanistic General. Între timp, în decembrie 2010 a apărut Legea nr. 255 care permite autorizarea lucrărilor de infrastructură în baza studiului de fezabilitate aprobat de CGMB, fără obligaţia existenţei PUZ-ului la data emiterii autorizaţiei", au declarat reprezentanţii primăriei.

Între timp, pe 28 aprilie a fost aprobat PUZ-ul pentru pasaj în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti, dar acesta nu poate fi luat în considerare pentru autorizaţiile emise deja.

"Decizia Tribunalului Bucureşti este firească, având în vedere că o instituţie precum Primăria Capitalei a emis nu una, ci două autorizaţii de construcţie fără a avea la bază un document esenţial pentru acest obiectiv, şi anume PUZ-ul. Data la care a fost acesta aprobat de către CGMB este ulterioară celor două autorizaţii şi, în mod evident, nu a fost luat în calcul de către instanţă", a declarat prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaiei.

Citit 1551 ori Ultima modificare Vineri, 02 Mai 2014 14:30

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.