Afişez elemetele după tag: Fundaţiile Academiei domneşti de la Sf Sava

Acum, cazul Lipscani 30-34.

Nu a trecut mult de la demolarea ilegală a monumentului istoric Fundaţiile Academiei domneşti de la Sf. Sava, dar a trecut suficient timp pentru ca demolatorii să înţeleagă că nu vor fi traşi la răspundere.

Legea Monumentelor Istorice rămâne pe mai departe un text neputincios, un eufemism jalnic, necesar poate de ochii "Europei".

Problema responsabilităţii e perimată.

Respectul organismelor statului care au misiunea de a ocroti patrimoniul se reduce, cum au afirmat în presă diverşi funcţionari "de bine", la punerea în practică a principiului aud, văd, dar tac.

Cazul Sf. Sava, ca şi altele, s-a rezolvat simplu, eficient, cu buldozerul.

În prealabil s-au găsit, fireşte, specialiştii necesari, comisiile antrenate în exersarea aceluiaşi audi, vidi, sile!