Afişez elemetele după tag: monument
Hala Matache rămâne pe amplasamentul actual
Reprezentanţii municipalităţii şi cei ai Ministerului Dezvoltării au hotărât, după dezbaterea publică din 15 iulie, referitor la diametrala Berzei-Buzeşti, implementarea unor soluţii pentru protecţia monumentelor istorice şi valorilor de patrimoniu din zonă, precizează Evenimentul Zilei.
Într-un comunicat de la Primărie se arată că s-a decis, în cazul Halei Matache, păstrarea amplasamentului actual, "fiind dispuse măsuri de conservare şi punere în siguranţă până la demararea unui proces de restaurare a monumentului istoric".
Cum se distruge un monument istoric?
Comisia de anchetă numită de prefectul de Hunedoara, Dezsi Attila, ca urmare a situaţiei apărute în cursul lunii iulie la monumentul istoric Cetatea Dacică Sarmizegetusa Regia, când zidul porţii de vest de la intrarea în cetate a fost afectat de amenajările la parcare, a finalizat raportul, acesta fiind înaintat, luni, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, precizează Mediafax.
"Pe scurt, raportul comisiei de anchetă relevă faptul că lucrările efectuate nu deţin autorizaţie, s-au desfăşurat fără supraveghere arheologică, vestigiile posibile fiind compromise", a declarat, luni, prefectul de Hunedoara, Dezsi Attila.
Potrivit raportului, lucrările executate în perioada 15 iunie - 8 iulie 2011, la solicitarea beneficiarului - Consiliul Judeţean Hunedoara - nu deţin autorizaţie de construire.
"Amplasamentul parcării se află în imediata vecinătate a zidurilor antice ale cetăţii dacice, în zona 1 de protecţie, conform Planului Urbanistic Zonal, cu interdicţie pentru orice lucrări de construire, fiind într-o poziţie extrem de vulnerabilă pentru monument. Lucrările s-au desfăşurat fără supraveghere arheologică, vestigiile posibile fiind compromise", se arată în raport.
Complexul Palas îngroapă la propriu Palatul Culturii din Iaşi
Palatul Culturii din Iaşi, monument istoric şi cultural de rezonanţă pentru capitala Moldovei, se află într-un pericol real, determinat de construcţiile ilegale din complexul Palas, ridicate în imediata vecinătate a palatului inaugurat de regele Ferdinand în 1927.
Dacă ridicarea Palatului a durat circa două decenii, pentru distrugerea lui se pare că va fi nevoie doar de câţiva ani.
Răul s-a produs atunci când ministrul liberal al Culturii, Adrian Iorgulescu, a avizat ridicarea unui întreg complex de mall-uri, hoteluri şi sedii de birouri în imediata apropiere a Palatului Culturii.
Ca să justifice această decizie extrem de contestată la vremea aceea de oamenii cărora le mai pasă şi de viaţa culturală a Iaşilor, nu doar de business-urile unor personaje controversate, printre care se află chiar liberalul Relu Fenechiu, Ministerul Culturii, sub bagheta lui Iorgulescu, a dat aprobare complexului Palas emiţând de ochii lumii şi avizul 249/2008 privind "consolidarea şi executarea de drenuri electropneumatice, de adâncime, sub amplasamentul Palatului Culturii din Iaşi, în vederea consolidării acestui monument istoric şi cultural".
Fostul ministru al Culturii: "Bulevardul Uranus este o mare tâmpenie"
Fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, deputat PDL de Bucuresti, a declarat pe 24 februarie într-o conferință de presă, citat de Hotnews, că Bulevardul Uranus este "o mare tâmpenie".
Theodor Paleologu îl acuză pe primarul Sorin Oprescu că a demolat ca pe vremea lui Ceaușescu, distrugând o zona importantă a Capitalei.
Devine Palatul Știrbei mall?!
Organizațiile neguvernamentale reclamă faptul că Primăria Capitalei (prin Comisia Monumentelor Istorice) a dat o aprobare ilegală pentru un bloc înalt de 40 de metri care s-ar putea construi în curtea Palatului Știrbei și îi cer ministrului culturii, Kelemen Hunor, să respingă proiectul, informează siteul stirileprotv.ro.
Proiectul a fost avizat, deși în zonă clădirile trebuie să aibă cel mult 22 de metri, susțin ONG-urile care militează pentru salvarea clădirilor istorice din București.
Clădirea ar urma să cuprindă apartamente de lux şi 5.000 de metri pătraţi de galerii comerciale.
Monumentul istoric Casa Oamenilor de Știință, umbrit de un bloc de 23 de metri
În Piața Lahovary din București, la doar trei metri de curtea Casei Oamenilor de Știință, ar putea fi construit un bloc de 23 de metri, în ciuda faptului că înalțimea maximă în zonă este de 13 metri.
Planul Urbanistic Zonal prin care se propune această construcție are toate avizele necesare, inclusiv cel de la Ministerul Culturii și se află în dezbatere publică pe siteul Primăriei Capitalei.
Acest proiect a fost respins de fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, pe motiv că distruge zona respectivă.
Monumentul "Crucea Secolului", "mutat ilegal de Primăria Capitalei"
Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN) atrage atenţia asupra ilegalităţii lucrărilor de mutare a monumentului "Crucea Secolului", din Piaţa Charles de Gaulle din Bucureşti, iniţiate de Primăria Capitalei, fără a avea avizul ministerului, informează un comunicat, citat de Mediafax.
"Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional consideră că mutarea acestei lucrări fără avizul MCPN şi fără acordul moştenitorilor dreptului de autor asupra acesteia constituie o încălcare flagrantă a legii şi va fi sancţionată în consecinţă", se mai arată în comunicatul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional .