Afişez elemetele după tag: Academia Domnească

Ruinele de la Universitate au fost distruse. Sursă foto: Gabriel Pătruţ/zilnic.netRuinele primei academii din România, Academia Domnească, înființată de Constantin Brâncoveanu, au fost demolate ilegal, la sfârșitul lunii aprilie.

Asociația "Arhitectură. Restaurare. Arheologie" avertizează că ruinele Academiei Domnești erau incluse pe lista monumente istorice.

"Aceste așezăminte au reprezentat prima universitate a istoriei noastre, dar și actul fundamental al înființării învățământului în limba romană, fiind loc de întemeiere a colegiului de la Sf. Sava (în anul 1818). Prin lege, valoarea de monument istoric a fundațiilor ansamblului Sf. Sava a fost recunoscută prin introducerea ansamblului ruinelor în Lista Monumentelor Istorice (cod B-I-m-B-17893.01)", se arată în comunicatul asociației, remis Ziare.com.

Asociația mai semnalează că ruinele aduse la lumina de săpăturile arheologice din Piața Universității formează un ansamblu a cărui importantă și potențial de valorificare urbană ar fi oferit șansa de a înscrie capitala României printre orașele moderne ale Europei, însă odată cu dispariția lor, dispare și această șansă.