Imprimă această pagină
Duminică, 15 Iulie 2012 13:35

Moara lui Assan, victima intereselor imobiliare?

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Monument istoric ce datează din anul 1835, prima moară cu aburi din Capitală, Moara lui Assan este lasată de autorităţile responsabile să se deterioreze pe zi ce trece.

După mai bine de 24 ore în care a ars în continuu pe 7 şi 8 iunie, incendiul de la monumentul "Moara lui Assan" a fost stins de autorităţi.

Pompierii au intervenit cu un elicopter pentru a stinge incendiul de la Moara lui Assan.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile, a precizat atunci că a fost pentru prima dată când instituţia a solicitat intervenţia unui elicopter pentru stingerea unui incendiu în Bucureşti.

Monument istoric ce datează din anul 1835, clădirile din cadrul fostei Mori a lui Assan au fost afectate în repetate rânduri de incidente asemănătoare, care i-au accentuat starea de degradare.

Cele mai recente și mai grave distrugeri s-au produs în mai 2008, când un incendiu mai puternic decât cel din iunie a distrus 90% din corpul unei clădiri secundare, și în ianuarie 2012, când perete și acoperișul corpului principal al complexului s-au prăbușit.

Ministerul Culturii a declanșat achete atât acum, cât și atunci.

În cazul incidentului din 2008, autorităţile au anunţat că fac investigaţiile pentru a determina cauza incendiului, însă nu s-a comunicat nicio concluzie a acestora, arată Mediafax.


"Am trimis la faţa locului o echipă formată din reprezentanţi ai Direcţiei pentru Cultură a Municipiului Bucureşti, care va evalua situaţia. Din fericire, nu a ars partea cea mai valoroasă a monumentului, dar asta nu este o consolare. Sunt mai multe clădiri în cadrul Morii lui Assan şi a ars o clădire secundară", a declarat la momentul respectiv Virgil Niţulescu, secretarul general al Ministerului.

B1 precizează că deși se cunoaște situația deplorabilă a monumentului, autoritățile întârzie să ia măsuri în această privință, fie măcar pentru securizarea zonei.

Dacă inițial s-a vehiculat că focul din iunie ar fi fost pornit de oamenii străzii care își fac adăpost printre ruinele monumentului, acum există bănuieli că totul a fost pus la cale de persoane cu interese imobiliare în zonă.

Terenul pe care este amplasat moara ajunge până la 47 de milioane de euro, în condițiile în care metrul pătrat de teren în zonă este cotat la circa 1.000 de euro.

În legătură cu situaţia deplorabilă în care se află clădirile ce fac parte din ansamblul Moara lui Assan, Primăria Sectorului 2 susţine că a făcut numeroase demersuri către proprietarii imobilelor şi către Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Primaria Municipiului Bucureşti, Prefectura Municipiului Bucureşti, Poliţia Sectorului 2 pentru a se găsi o soluţie de salvare a situaţiei însă nu s-a luat nicio măsura, se arataă într-un comunicat de presaă.

Adevărul precizează că Moara lui Assan este clasificată de Ministerul Culturii şi Cultului ca monument istoric de clasa A şi face parte din patrimoniu industrial. Situaţia juridică a clădirii nu este certă încă, pentru că, deocamdată, nu se cunoaşte proprietarul.

„În această situaţie, conform legii, obligaţia de a asigura paza monumentului istoric îi revine Primăriei Capitalei până când se va stabili un proprietar. Cel care va deţine dreptul de proprietate asupra Morii lui Assan va trebui să plătească instituţiei resursele financiare alocate pentru fabrică“, a explicat Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul“. 

Moara lui Assan, prima moară cu aburi din Bucureşti, a fost construită în 1853 de negustorii George Assan şi Ioan Martinovici.

La vremea respectivă a fost şi cea mai înaltă clădire din Capitală.

La scurta vreme după ce a fost construită, moara a devenit unul dintre punctele de atracţie pentru curioşii din zonă, fiind numita fie "Moara de foc de la Obor", fie "Vaporul lui Assan".

La o jumatate de secol de la înfiinţare, ansamblului i s-au mai adaăugat câteva clădiri, iar construcţiei principale i-a fost ataşat un ceas despre care George Potra spunea, în volumul "Din Bucureştii de ieri", că a fost pentru multa vreme "ceasul oficial al oamenilor din cartierul Obor-Colentina".

Până în iunie 1948, când a apărut legea naţionalizării întreprinderilor particulare, fraţii Assan au actualizat în permanenţă tehnologia fabricii.

Din 1974, în fostele spaţii ale morii a funcţionat fabrica de pâine "Graul".

În prezent, firmele Solaris S.A. şi Graul S.A. deţin fabricile Assan, a căror suprafaţă este de 47.000 mp.

Citit 1189 ori Ultima modificare Sâmbătă, 23 Martie 2019 14:20
Admin

Articole recente - Admin

Articole înrudite