Duminică, 09 Martie 2014 21:22

Cum se distruge un monument istoric Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Clădirea monument din strada Visarion nr. 8. Clădirea monument din strada Visarion nr. 8. Foto: sospatrimoniu.ro

În urmă cu zece ani, faimoasa clădire monument istoric aflată la intersecția bd. Lascăr Catargiu cu strada Visarion nr. 8, construită după planurile arhitectului Ion D. Berindei, era întreagă, chiar bine întreținută. 
 
Din 2001 imobilul a fost lăsat în paragină. În 2007, tâmplăria a fost scoasă, iar ornamentele de pe fațadă au început să se degradeze, informează HotNews
 
În 2008, proprietarii au încercat să o demoleze, dar autoritățile au intervenit și au oprit lucrările care se desfășurau ilegal. După acest episod, casa a rămas fără acoperiș, însă fațada a scăpat întreagă.
 
Fiindca au cerut autorizație de demolare în mai multe rânduri și nu au obținut, proprietarii au scos-o la vânzare pentru suma de 3 milioane de euro. 
 
"Casa este de vânzare. Ruina de pe teren nu se poate demola. A încercat și proprietarul, dar nu a reușit. Puteti construi în spate. Proprietarul are un Certificat de Urbanism prin care i se dă două subsoluri, parter, patru etaje cu al cincilea retras. Parcela are în total vreo 650 de mp. Amprenta la sol este de 180 mp. Puteți construi în spate. Prețul este de 3 milioane de euro, negociabil”, a declarat la vremea respectivă pentru reporterul HotNews.ro agentul imobiliar care vindea casa.
 
Atunci a fost făcut public și faptul că Primăria sector 1 și Consiliul local au aprobat un Plan Urbanistic de Detaliu care-i permite viitorului proprietar să construiască un bloc de 5 etaje. 
 
Documentația de urbanism era aprobată prin Hotărarea de Consiliu Local nr. 431 din data de 20 decembrie 2007. 
 
La baza ei stătea un aviz de urbanism semnat de fosta arhitectă șefa din Primaria sectorului 1, Oana Rădulescu. Proiectul nu are aviz de la Ministerul Culturii, deși legea prevede acest lucru. 
 
Din 2009 până în prezent, clădirea a fost furată căramidă cu cărămidă de oamenii străzi. Deși proprietarii aveau obligația potrivit legii să asigure paza clădirii nu au făcut-o. 
 
Autoritățile nepăsătoare

ONG-urile au adus la cunoștința autorităților starea deplorabilă în care se află casa, însă nimeni nu a luat nicio măsură concretă să o protejeze.
 
"Ceea ce s-a întâmplat în numai câțiva ani cu imobilul din str. Visarion 8 este cât se poate de relevant pentru starea reală a patrimoniului istoric al Bucureștiului, dacă nu și al României în general. Teoretic, avem legi – a zonelor potejate, a protejării monumentelor istorice, a urbanismului, a autorizării construcțiilor etc. – și instituții – Ministerul Culturii, Inspecția de Stat în Construcții, primăria generală, primăria de sector – a căror funcționare ar fi trebuit, în condiții normale, să împiedice distrugerea acestui frumos exemplar de arhitectură rezidențială bucureșteană din epoca lui Carol I. 
 
"Teoretic, imobilul ar fi trebuit protejat pentru calitățile sale arhitecturale – însă Direcția de Cultură București a refuzat clasarea individuală, de urgență, în 2007 (n.r. acum clădirea face parte din ansamblul monument Lascăr Catargiu, nu este clasată individual)– și pentru situarea lui într-o zonă protejată, ulterior declarată monument istoric (Ansamblul de arhitectură “Bulevardul Lascăr Catargiu”). În realitate, singurul lucru care a contat a fost voința distructivă, aplicată cu o obstinație diabolică, a proprietarului", a declarat în urmă cu un an pentru HotNews.ro arhitectul Dan Marin, membru în Comisia Zonală a Monumentelor Istorice București-Ilfov.
 
Din nefericire, ceea ce s-a întâmplat pe Visarion 8 nu este un caz unic în București, în această situație aflându-se zeci de monumente istorice din Capitală. 
 
Visarion Nr. 8. Foto: www.sospatrimoniu.ro
 
Fiindcă legea nu permite demolarea clădirilor monument, proprietarii acestor imobile, dacă nu reușesc să le declaseze, le lasă sa se autodemoleze. 
 
Visarion Nr. 8. Foto: www.sospatrimoniu.ro
 
Uneori, monumentele sunt "ajutate" să cadă fie în urma unui incendiu, a unei inundații, sau pur și simplu, prin neasigurarea pazei și lăsarea clădirii la mâna hoților de fier vechi. Atunci, clădirea este declasată, iar în loc proprietarul poate construi un imobil nou.
 
Deși clădirile monument sunt distruse sistematic, iar acest lucru se vede cu ochiul liber, până acum nu s-a gasit niciun vinovat. Legea monumentelor stipulează ca distrugerea unui monument este infracțiune.
 
În alte state europene, proprietarii clădirilor monument sunt obligați să-și întrețină în bune condiții clădirile vechi. Dacă se întâmplă ca cineva să nu respecte aceasta regula, este somat și amendat. În ultimă instanță, imobilele sunt expropriate.
 
Proprietarii vor să construiască o clădire de 16 metri înălțime
 
După ce clădirea a fost lăsată mai bine de zece ani în paragină până a dispărut proprietarii terenului cer Primăriei Capitalei permisiunea de a construi o clădire de 16 metri înălțime - circa patru nivele.
 
Potrivit informațiilor de pe site-ul Primăriei Capitalei, proprietarul Constantin Aristide Tanasescu cere Primăriei Capitalei să-i aprobe pe terenul unde se mai află doar o bucată din peretele clădirii vechi o clădire nouă de 16 metri înălțime pe 65% din parcelă. 
 
Clădirea de pe strada Visarion 8 face parte din ansamblul de monumente Lascăr Catargiu, care este și zonă protejată. 
 
Visarion Nr. 8. Foto: www.sospatrimoniu.ro
 
Potrivit regulamentului zonei protejate, indicatorii urbanistici sunt:
  • - regim de înălțime maxim: 16 metri;
  • - Procent de Ocupare al Terenului: 65%
  • - Coeficient de Utilizare al Terenului: 3.
 
Potrivit Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice:
  • - paza, întreținerea, conservarea, consolidarea, restaurarea și punerea în valoare prin mijloace adecvate a monumentelor istorice revin, după caz, proprietarilor sau titularilor altor drepturi reale asupra acestora, în conformitate cu prevederile prezentei legi;
  • - statul garantează și asigură protejarea monumentelor istorice în condițiile stabilite prin prezenta lege.
  • - desființarea, distrugerea parțială sau totală, profanarea, precum și degradarea monumentelor istorice sunt interzise, constituie infracțiuni și se sancționează conform legii.
 
Pe teren, în 2007, Primăria sector 1 a aprobat construirea unui bloc de 5 etaje, dar documentația de urbanism a expirat.
 
Sursă: HotNews.
 
Citit 1209 ori Ultima modificare Sâmbătă, 03 Mai 2014 13:30
Mai multe din această categorie: Mall de cinci etaje langă Palatul Știrbey »

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.