Imprimă această pagină
Sâmbătă, 31 Ianuarie 2015 07:33

Undă verde pentru complexul imobiliar din spatele palatului Știrbey

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Simulare cum va arata proiectul de la Palatul Stirbey 7. Simulare cum va arata proiectul de la Palatul Stirbey 7. Foto: Hotnews.

Comisia Tehnică de Urbanism de pe lângă Primaria Capitalei a dat undă verde proiectului imobiliar din spatele palatului Știrbey de pe Calea Victoriei, care prevede ridicarea unui centru comercial și locuinte în spatele clădirii monument istoric pe fostele grădini ale palatului, au declarat surse pentru HotNews

De-a lungul timpului, acest proiect a stârnit numerose controverse, atât societatea civilă cât și o parte dintre arhitecți cerând reconstruirea grădinilor și spunând că noile clădiri nu își au locul lângă palat. 

Față de proiectul inițial, potrivit planurilor prezentate miercuri la Comisia Tehnică de Urbanism de pe lângă Primăria Capitalei, clădirea din spatele palatului care va adăposti locuințele și centrul comercial, a fost retrasă mai mult față de clădirea palatului, cu circa 20 de metri, iar înălțimea ei a fost redusă de la 40 la 34,5 metri, în partea dinspre Calea Victoriei. 

Pe partea cu str. Budișteanu, imobilul va avea o înălțime de 17,5 metri.  în spațiul rămas liber între palat și noua construcție va fi amenajat un atrium cu acoperiș retractabil și un pasaj pietonal. 

În partea dinspre Calea Victoriei clădirea va avea 7 etaje de locuințe, la mijloc cinci etaje de spații comerciale, iar în spate încă trei etaje de locuințe. La subsol vor fi 4 nivele de parcare ce vor avea circa 500 locuri de parcare. 

Ca și pondere din suprafata construită: 11761 mp vor ocupa spațiile comerciale, 14.404 mp locuințele, circa 4.000 mp spațiile publice, circa 19.000 mp parcajele subterane, iar spațiul verde circa 2.000 mp. 

Proprietarul palatului și inițiatorul proiectului este Alexandru Popescu, iar biroul de arhitectură care realizează proiectul este Westfourth Architecture. 

Ministerul Culturii a dat în secret aviz pentru restaurarea palatului Știrbey pe 17 iulie 2013, iar pe 24 octombrie 2013 a dat undă verde proiectului imobiliar din spatele palatului, indicatorii urbanistici fiind un pic mai mari decât cei agreați miercuri de Comisia de urbanism. 

Istoria palatului

Palatul Știrbey a fost construit între 1833-1835 după planurile arhitectului Michel Sanjouand, la comanda lui Barbu Dimitrie Știrbey (1799-1869), în acel moment mare logofat. 

În timpul domniei sale (1849-1853 și 1854-1856), Barbu Știrbey a folosit palatul ca reședinta domnească. În 1852, acestuia i se aduc modificări de către Xavier Villacrosse și Moritz von Ott.

În 1882, Alexandru Știrbey, fiul domnitorului, schimbă după proiectul arhitectului Friederic Hartmann fațada dinspre Calea Victoriei și apare etajul cu cariatide.

Palatul era cunoscut de protipendata secolului al XIX-lea și de la începutul secolui al XX-lea pentru balurile fastuoase care se țineau aici. În spatele palatului era amenajată una dintre cele mai frumoase și luxoase grădini din București.

Complexul a rămas în posesia familiei Știrbey până în 1948, când are loc naționalizarea. Atunci bunurile și pivnițele revin Întreprinderii de industrializare a vinului. 

Între 1954 - 1977, în palat este găzduit Muzeul de Arta Populară. La începutul anilor '80, se deschide aici Muzeul Ceramicii și Sticlei, ce va funcționa până în 1994. Între 2001-2004, palatul a fost recuperat de moștenitorii familiei Știrbey și a fost vândut unui anume Ovidiu Popescu.

Sursă articol: HotNews.

Citiți și: 

Citit 1488 ori Ultima modificare Sâmbătă, 31 Ianuarie 2015 14:02
Admin

Articole recente - Admin

Articole înrudite