Duminică, 05 Iunie 2011 16:11

Turn de 25 de etaje lângă Hala Ford, pe Calea Floreasca

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Foto: Hotmews.Consiliul General al Municipiului București a aprobat, la sfârșitul lunii aprilie, construirea a patru turnuri, pe Calea Floreasca, lângă hala Ford, monument istoric.

Cea mai înaltă clădire va avea 25 de etaje, urmată de o clădire de 20 de etaje și două de 15.

Hala Ford va fi restaurată, iar în interiorul ei va funcționa un centru comercial cu dotări publice.

Turnul de 25 de etaje va adăposti birouri, iar celelalte trei clădiri, locuințe.

Proiectul este făcut de Alpha Studio, iar beneficiar este societatea Primăverii Gardens.

Terenul pe care s-au aprobat construcțiile are aproape 28.000 mp și se află în incinta fostei fabrici Automatica, la intersecția bulevardelor Calea Floreasca cu Mircea Eliade, lângă Parcul Floreasca.

Proiectul a primit și avizul Ministerului Culturii și Cultelor pentru că se află în zona de protecție a Halei Ford, monument istoric.

Reprezentantul Alpha Studio, Vlad Cavarnali, a declarat pentru Hotnews că proiectul ar putea fi gata până la sfârșitul anului 2015, iar investiția se ridică la circa 50 milioane de euro.

Halele Ford au fost construite în 1935 pentru fabrica de mașini Ford.
 
Potrivit informațiilor de pe site-ul companiei, Ford și-a început relațiile cu România în anul 1928, atunci când Andrei Popovici, secretarul Legației Române la Washington, îi decernează lui Henry Ford un înalt ordin al Casei Regale ca "binefăcător al omenirii, pentru dezvoltarea industriei, a relațiilor sociale și internaționale".

În 1931, Ford deschide o firmă de vânzări în România, iar un an mai târziu, în 1932, Guvernul României comunică filialei Ford din Anglia (care patrona firmă din România) disponibilitatea de a deschide la București o linie de asamblare.
 
"Astfel, ca urmare a acestei invitații, în 1935, Ford a achiziționat un teren în cartierul bucureștean Floreasca, unde a construit o uzină modernă, dotată cu prima linie de montaj operațională din Europa de Est, și peste 100 de muncitori, care putea ansambla anual 2.500 de automobile și camioane. Cel de-al doilea război mondial a afectat însă operațiunile din România, iar în 1940 a devenit evidentă lipsa de lichidități pentru importul de vehicule și piese de schimb din SUA. Astfel, în primul trimestru al anului 1940, Ford România a vândut toate automobilele pe care le avea în stoc, iar mai târziu a fost epuizat și stocul de camioane. În martie 1940, nu au mai existat alte importuri din SUA, iar fabrica a început să execute exclusiv comenzi ale armatei române, care deținea un parc considerabil de camioane Ford V8 4x4. Odată intrată în sfera de influență a Germaniei, importurile României din SUA și Marea Britanie au încetat, iar prin instalarea austriacului Wachner la conducerea fabricii, aceasta era practic condusă de filiala din Koln. Astfel, fabrica din Floreasca onora cererile armatei germane și române și oferea unități mobile de reparații pe front. În august 1944, Guvernul României clasifica fabrica Ford România că fiind "utilaje  și construcții abandonate de inamic" și este inclusă sub control militar. Aceasta continuă să se ocupe cu repararea vehiculelor deținute de armata romană și cea rusă, cu mari pierderi însă, datorită gratuității oferite armatei ruse că despăgubiri de război. Odată cu încetarea războiului, directorii filialei Ford din Marea Britanie au încercat să reia legăturile cu Ford România, dar instaurarea comunismului și deprecierea monedei naționale au dus la suspendarea activităților în septembrie 1946. Între timp, profilul uzinei Ford din România fusese schimbat în aparatură de automatizări, aici funcționând firma Automatica și fiind construite noi hale. Din fericire, hala în care s-au ansamblat autoturisme Ford a supraviețuit până în zilele noastre. Propunerea Ford prevedea acordarea de asistență pe o perioadă de zece ani, timp în care trebuia refăcută industria românească de automobile, însă ea nu s-a materializat. Cronologic, în fosta hală a uzinei Ford România își au sediul firmele Autoindependența (1948), ACRA (1951), Termotehnica (1959) și Automatica, al cărei acționar majoritar devine firma Euroform Milenium în 2000", scrie pe www.ford.ro .

Citit 1249 ori Ultima modificare Vineri, 02 Mai 2014 14:30

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.