Luni, 14 Mai 2012 17:10

Peșteri din Retezat, jefuite fără să-i pese nimănui

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fosile preistorice. Fosile preistorice.

Din peșterile Retezatului, de-a lungul timpului, au fost furate fosile de ursus spellaeus, tigru și râs de cavernă. 

În unele cazuri autoritățile nu au știut, în altele nu s-au autosesizat.

Jaful continuă și în prezent, fiecare autoritate a statului aruncând vina dintr-o parte în alta.

Aflată la câteva sute de metri de DN66A, peştera din Scorota Seacă adăpostea fosile ale unor animale preistorice, vechi de peste 600 de milioane de ani.

”Există legislaţie cu privire la pedepsirea celor care fură din peşteri, numai că nici Ministerul Mediului, nici celelalte ministere şi instituţii care se ocupă de patrimoniul cultural nu s-au implicat prea tare", a declarat George Resiga, şeful Salvamont Lupeni.

Acesta a mai spus că în Peştera Nr.4 chiar el a scos în 1991 din galeriile laterale câteva oase, ca să fie vizitate.

"Dar oasele au fost furate. Numai că acolo, mai este o parte ascunsă, de care ştiu foarte puţini oameni, care conţine situl arheologic conservat în proporţie de 70 la sută şi am avut grijă să nu fie descoperit. Ca speolog, nu te poţi lăuda cu ce ai găsit pentru că mai mult atragi hoţii”, a mai spus George Resiga.

şeful Salvamont Lupeni a menţionat că pe piaţa neagră un craniu al unui animal preistoric cum ar fi cel al unui ursus spellaeus, urs de cavernă, ajunge la 400-500 de euro, unul de tigru de peşteră se duce undeva la 800 de euro, iar altul de râs de cavernă ajunge la aproape 1.000 de euro.

Sursă: EVZ.

Citit 1260 ori Ultima modificare Sâmbătă, 03 Mai 2014 23:29

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.