Marți, 26 Februarie 2013 01:29

Cladiri ruinate din jurul Bucurestiului

Scris de
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Conacul din incinta AGROINDAFConacul Hagi Tudorache, conacul din incinta AGROINDAF, biserica ruinata de pe mosia Gerassy, biserica ruinata a satului Pitigaia, ruinele pavilionului boieresc din Dobreni, ruinele Schitului Barbu Bellu, conacul Otetelesanu și biserica Manastirii Giulesti, toate aceste monumente istorice se afla intr-un stadiu avansat de degradare.

Bloggerul Andrei Ionel a incercat ca pe site-ul sau Arhiva de geografie să treacă în revistă obiectivele de explorare urbana din jurul Bucurestiului, abandonate sau semi-abandonate.

Excursiile dus-intors pe care acesta ni le propune au o departare de maxim 35 de kilometri (dar si mai scurte) de Bucuresti.

Acestea pot fi combinate dupa bunul plac al fiecaruia, avand in vedere ca intr-o zi-lumina de vara pot fi acoperite (cu ajutorul masinii personale) chiar toate obiectivele pe care acesta ni le propune in continuare.

Comuna Gradistea (sat omonim), judetul Ilfov. Conacul Hagi Tudorache

Satul Gradistea din comuna omonima se afla undeva spre limita judetelor Ilfov cu Ialomita, la intersectia a doua drumuri care vin dinspre Bucuresti: DJ 101 – pe traseul cartier Baneasa – Otopeni – Balotesti – Moara Vlasiei – Gradistea (40 de kilometri), si DJ 200, pe ruta cartier Colentina – Sos. Andronache – Stefanestii de Jos – Gagu – Gradistea (30 de kilometri). La Gradistea se poate ajunge si cu trenul, folosind halta Greci de pe linia 700 Bucuresti – Urziceni – Galati. Greci este fosta denumire a satului Gradistea.

La 200 de metri vest de scoala din centrul Gradistei, din drumul principal, se face o strada spre nord, care duce in fostul sat Maxineni (inca vreo 200 de metri), unde intalnim la dreapta frumoasa biserica Maxineni – monument istoric, iar pe stanga trebuia sa intalnim misteriosul conac Hagi Tudorache.


Hagi Tudorache a fost un mare comerciant roman, nascut la Curtea de Arges in anul 1768. Acesta avea resedinte si in Bucuresti si in zona inconjuratoare. Cea mai cunoscuta casa de-a lui din Bucuresti se afla in imediata vecinatate a Arcului de Triumf si seamana destul de mult cu conacul de la Gradistea (pe atunci satul Maxineni). Construit la sfarsitul secolului XIX, astazi monumentul istoric nu mai exista. Daca in anul 2010, constructia inca mai dispunea de o mansarda frumos ornata cu detalii, in anul 2013 lucrurile stau altfel. Plafonul dintre parter si mansarda, atat de frumos ornat in trecut, a disparut si el. Terenul si cladirea se afla in litigiu pe masa unui tribunal. Partile care se judeca sunt reprezentate de o persoana fizica – proprietar ce revendica – si o firma de transport care si-a amenajat aici o autobaza!

Satul Maineasca, comuna Petrachioaia, judetul Ilfov. Conacul din incinta AGROINDAF

De la Gradistea, putem alege o cale alternativa de intoarcere in Bucuresti, urmand DJ 200 pana la Gagu, apoi la stanga pe DJ 402, prin Petrachioaia, pana la Maineasca. De la Gradistea pana la Maineasca sunt 17 kilometri, iar pana in centrul Bucurestiului inca 28 – pe la Afumati si Voluntari. Sau putem da o fuga numai din Bucuresti, pentru ca este destul de aproape. Daca venim dinspre Petrachioaia, pentru urmatorul nostru obiectiv trebuie sa luam ca reper biserica din satul Maineasca, pe care o intalnim imediat inainte de intrarea in sat. Deci, poposim la marginea estica a localitatii Maineasca, unde in spatele bisericii, cu acces prin incinta companiei AGROINDAF, se afla un conac parasit.


Ultima lui utilizare a fost cea de cladire administrativa, mai intai pentru o unitate militara, apoi pentru firma care a luat terenul in primire. In prezent este parasit si lasat in paragina. Se intra cel mai usor sarind garduletul din fata bisericii, cu discretie. Se poate intra si pe poarta principala a companiei AGROINDAF, mergand de la biserica inca 100 de metri spre iesirea din sat. Apare imprejmuit pe Wikimapia. Structura lui de rezistenta pare a fi in regula pentru vizitare.

Comuna Fundeni (sat omonim), judetul Calarasi. Biserica ruinata de pe mosia Gerassy

Vom face acum o incursiune in judetul Calarasi, impanzit de obiective turistice neexploatate si lasate in paragina. Este si cazul bisericii situate in nordul satului Fundeni, aproape de limita cu judetul Ilfov. Pe sosea, la Fundenii de Calarasi ajungem din Bucuresti, urmand DJ 301 Pantelimon – Cernica – Tanganu – Fundeni (25 de kilometri din centrul capitalei). Dar cel mai bine venim cu trenul de la Gara Titan (Titan Sud), folosind una din cele 5 perechi de trenuri ale companiei Transferoviar Calatori, care opereaza pe aceasta linie (Bucuresti – Oltenita) din anul 2012. Statia in care trebuie sa coboram se numeste Frunzanesti, iar cladirea garii este deasemenea parasita. Frunzanesti este fosta denumire a satului Fundeni. Oricare varianta am alege, va trebui sa ajungem in centrul satului, la primarie. Aceasta se afla pe un drum perpendicular pe DJ 301, care se desprinde din zona centrala: DJ 100, spre satele Vadu Anei si Branesti. Urmand acest drum, imediat inainte de podul peste Lacul Fundeni (Valea Pasarea), cotim la stanga, pe drumul care duce la stadion. De fapt, daca ajungeti sa intrebati localnicii, e posibil ca nu toti sa stie unde este biserica pe care o cautati voi. Si asta pentru ca Fundeniul dispune de nu mai putin de 3 biserici, toate monumente istorice! Tocmai din aceasta cauza, reperul principal este stadionul comunal. Pe partea dreapta, dupa stadion, se afla poarta monumentala cu clopotnita, parasita si in paragina, dincolo de care patrundem pe mosia lui J.S. Gerrasy sau Gherase.


Ctitorita de J.S. Gerassy putin inainte de 1850, biserica zace azi in paragina, doborata de cutremure. Se poate intra numai sarind gardul de piatra sau pe geamul clopotnitei. Nu este in administratia nimanui. In incinta se gaseste piatra funerara a ctitorului, precum si cavoul familiei acestuia, profanat si distrus. Alaturi este terenul unor buni gospodari din Maramures, care au grija asa cum pot ei de zona bisericii si care va vor putea dezvalui si alte povesti pline de mister ale fostului lacas de cult. Cu multa atentie, pe vreme uscata, putem escalada si scara care porneste din pronaos si ajunge in cafas – balconul care era dedicat corului. Si Mihai Popescu a scris pe blogul sau despre acest obiectiv.

Sat Pitigaia, comuna Frumusani, judetul Calarasi. Biserica ruinata a satului

Revenim la DJ 301, in centrul localitatii Fundeni. Cum se termina DJ 100, daca mergem la dreapta circa 20 de metri, imediat la stanga se deschide un fel de “prelungire” a lui. Asadar, noi nu schimbam directia cum venim dinspre primaria Fundeni, doar ca traseul descrie un mic “z” pe soseaua dintre Cernica si Budesti. Vom urma un drum neasfaptat, de tara, care traverseaza si calea ferata. Parasim satul, trecem podul peste Dambovita si in scurt timp ajungem sa urcam usor versantul care ne scoate pe terasa Dambovitei (despre care am mai vorbit pe acest blog). De la buza versantului, mai mergem putin si ajungem in dreptul unei paduri, de unde va trebui sa cotim la stanga, spre sud-est. In curand zarim casutele din catunul Pitigaia, in care intram dupa ce mai facem o data la stanga, spre nord-est. Ne aflam intr-o asezare uitata de lume, formata din numai 19 gospodarii, aflata la marginea terasei Dambovitei. De la Fundeni pana la Pitigaia am parcurs 5 kilometri. Un alt sat apropiat de catun (3 kilometri) este Posta, apartinand de comuna Balaceanca (Ilfov), prin care putem reveni la Bucuresti. Cu Fundeni la 5 kilometri si Posta la numai 3, catunul Pitigaia face totusi parte din comuna Frumusani, judetul Calarasi, al carei centru administrativ se afla la nu mai putin de 30 de kilometri departare pe sosea carosabila! Nu este de mirare ca, din punct de vedere administrativ, Pitigaia este satul nimanui, gospodariile sunt putine, oamenii sunt batrani, iar “biserica” este uitata de vreme…

Aceasta se afla in partea de nord a catunului, pe un promontoriu deasupra luncii Dambovitei. Este usor vizibila si de la Fundeni, iar o retea de poteci ne poate ajuta sa scurtam drumul pana la ea, daca suntem dispusi la o plimbare scurta pedestra. Satenii din Pitigaia spun ca biserica s-a daramat la cutremurul din 1977 si de atunci nu s-au mai oficiat slujbe; totusi, in incinta este cimitir, iar daca ne uitam la datele de pe cruci, putem deduce ca aici inca se mai fac inmormantari. Pentru intoarcere, putem aborda acelasi drum pana la Fundeni sau putem iesi intr-un sat ceva mai apropiat, Posta, de unde mai avem inca 21 de kilometri pana la Bucuresti (centru), via Balaceanca, Glina, cartierul Titan.

Sat Dobreni, comuna Varasti, judetul Giurgiu. Ruinele pavilionului boieresc

Ne mutam in judetul Giurgiu, in care vom mai poposi ceva timp de acum incolo. Limita nordica a acestuia, situata in contact cu judetul Ilfov, este cunoscuta mai degraba pentru zona Comana – Calugareni, unde se afla o frumoasa manastire, precum si cea mai mare rezervatie naturala din zona Bucurestiului, cu aspect de delta. De obicei, la Comana se ajunge pe ruta Copaceni – Gradistea, pentru ca este cel mai cunoscut traseu. Dar eu va propun acum, pentru cei care tot la Comana vreti sa ajungeti, un traseu alternativ, cu numai 5-6 kilometri mai lung decat cel obisnuit: acela prin Berceni, Varasti si Gostinari – “pavat” si cu cateva obiective de explorare urbana. Astfel, de la Piata Sudului din Bucuresti, ne orientam spre Soseaua Berceni, pe sub care circula si metroul. Aceasta ne conduce in comuna omonima, aflata dincolo de Soseaua de Centura. Dupa ce iesim din satul Berceni, parasim judetul Ilfov si intram in Giurgiu. Suntem pe DJ 401, care dupa iesirea din Berceni se orienteaza usor la dreapta si ajunge la Vidra. Nu este nevoie sa ocolim pe la Vidra, deoarece a fost asfaltat DC 83, care merge drept inainte, iesind in acelasi DJ 401, la Dobreni, scutind cativa kilometri buni. Asadar, de la Piata Sudului si pana la Dobreni NU schimbam sub nicio forma directia de mers (18 kilometri). Ne aflam in centrul Dobreniului, un sat component al comunei Varasti. Inainte de intersectia cu drumul dinspre Vidra intalnim biserica satului, monument istoric. Imediat dupa intersectia acestor doua drumuri (spre sud), trecand podul peste un canal, se formeaza la stanga Strada Castelului, de unde tot la stanga vom intalni Intrarea Castelului, amandoua arterele denumite sugestiv.

Istoricul acestor ruine este controversat. Anumite surse ii atribuie aceasta curte boiereasca lui Constantin Serban, sustinand ca a fost construita intre anii 1640-1646 (inainte ca intemeietorul ei sa ajunga domnitor al Tarii Romanesti). Alte surse “trimit” constructia cu inca 100 de ani in urma, intre anii 1535-1560, fiindu-i atribuit marelui vornic Draghici. Totusi, Monografia Comunei Varasti, un studiu semnat de Aurel Popescu, Adrian Nichita si Cosmin Constantin, ne lamureste prin relatarea istorica atat de interesanta (pagina 57):

Descoperirea unor ziduri vechi în apropiere de biserică, pe proprietatea familiei Colibăşeanu cu prilejul unor lucrări de amenajare a anexelor casei, a determinat multă vreme ipoteza că reprezentau ruinele unui al doilea palat construit de către Constantin Şerban.Totuşi, la o analiză atentă la faţa locului , pe baza descrierii lăsate de Paul de Alep în “Călătoriile Patriarhului Macarie”, rezultă că zidurile acestea sunt soclul – baza pavilionului unde aveau loc hramurile bisericeşti, precum şi alte petreceri boiereşti. Pe această bază era înălţată o structură din lemn: podeaua, stâlpii de susţinere şi acoperişul ascuţit cu şindrilă. Pavilionul întregea peisajul pitoresc al complexului arhitectonic specific perioadei, inspirat după modelul occidental al stilului baroc, stil „la modă” în acea vreme: „castelul”- conacul, parcul cu flori, biserica şi pavilionul. De altfel domnitorul Constantin Şerban este iniţiatorul perioadei de modernizare a Ţării Româneşti modernizare continuată de Constantin Brâncoveanu mai târziu. Podul şi pavilionul au fost distruse în urma focului poruncit de Constantin Şerban în februarie-martie 1658, când a fost nevoit să părăsească tronul Ţării Româneşti. Cu această ocazie a fost ars Bucureştiul şi Târgoviştea precum şi alte localităţi pentru a nu cădea în mâinile lui Mihnea al III-lea, noul domnitor. Festivităţile înscăunării acestuia au fost organizate în corturi, deoarece nu mai exista nici o clădire întreagă. (citat)

Din pacate, in ziua de azi, ruinele pivnitelor sunt “utilizate” pe post de groapa de gunoi de catre localnici…

Comuna Gostinari (sat omonim), judetul Giurgiu. Ruinele Schitului Barbu Bellu

De la intersectia din Dobreni, ne indreptam cale de 1 kilometru spre Vidra (vest), pe DJ 401. Inainte de iesirea din sat, la stanga (sud) se porneste DJ 412, spre Campurelu, Colibasi si Gostinari, pe care il urmam si noi. Dupa ce traversam localitatile amintite, pe unde specificul agriculturii este reprezentat de serele de legume, ajungem la Gostinari, satul central al comunei omonime, aflat la 12 kilometri de Dobreni si 35 de kilometri de centrul Bucurestiului. De la primaria Gostinari, intrebam unde este cimitirul, sau mai simplu, cotim de 3 ori la stanga, incepand din drumul principal. Cimitirul functioneaza de fapt pe domeniul Schitului Barbu Bellu, o impresionanta fortificatie.


Desi a pastrat numele de Barbu Bellu, este foarte important de stiut ca biserica inconjurata de ziduri nu a fost ridicata chiar de ministrul culturii si justitiei din secolul XIX (Barbu Bellu), ci de bunicul sau, vistiernicul Stefan Bellu, in anul 1818. Cel mai complet si corect material despre domeniu si despre familia Bellu este foarte frumos redactat pe site-ul Manastirii Comana, avand in vedere ca schitul este in prezent component al acestei manastiri. In incinta Schitului Barbu Bellu functioneaza cimitirul satului Gostinari. Pe langa biserica aflata in ruina, putem admira si ruina turnului clopotnitei, din care a disparut scara de acces. De la Gostinari sunt 10 kilometri pana la rezervatia Comana (trecand un pod peste Arges) si 35 de kilometri pana la Bucuresti, pe drumul invers descris mai sus.

Comuna Gradinari (sat omonim), judetul Giurgiu. Conacul Otetelesanu

Iata invitatia la o noua plimbare in apropierea Bucurestiului, de data asta spre vest. Suntem tot in judetul Giurgiu, mai precis in limita lui nord-vestica, intr-un areal influentat economic de oraselul giurgiuvean Bolintin-Vale. La Gradinari ajungem cel mai usor din Bucuresti, atat pe sosea, cat si pe calea ferata. Daca suntem pe patru (sau doua) roti, trebuie ca din Bucuresti (cartierul Militari) sa iesim putin pe autostrada A1, spre Pitesti. Dupa catva kilometri, iesim de pe A1 la ramificatia spre Ciorogarla si ne indreptam spre acest din urma sat. Aici trebuie neaparat sa facem un popas la Manastirea Samurcasesti, care nu este un obiectiv de explorare urbana, ci o splendida capodopera arhitectonica, foarte bine intretinuta. De la Ciorogarla, ne indreptam pe DJ 602 spre Darvari, pana dupa centru, de unde soseaua principala se orienteaza spre stanga. De aici, noi cotim la dreapta (nord-vest), pe DJ 401A, pe care il urmam pana in centrul satului Tantava (component al comunei Gradinari). Pentru a ajunge in satul Gradinari, de la Tantava trebuie sa facem stanga (sud), spre Zorile. Nici nu trecem bine podul peste Arges, nici nu intram bine in sat, ca pe partea dreapta, printre copacii inalti si “stufosi”, distingem o cladire impunatoare si misterioasa.

Construit in stil neoclasic, conacul (care exista, dupa presupunerea mea, inca de la sfarsitul secolului XIX), a apartinut familiei Otetelesanu, reprezentand resedinta de la tara. Pe domeniu mai exista un parculet cu o fantana arteziana, precum si cateva constructii anexe mai noi. Trecutul mai recent a transformat cladirea in casa de copii (dupa cum se va evidentia si interiorul), actualmente fiind lasat in paragina si in pericol de prabusire! Este “semnalizat” cu placute de proprietate privata. Se poate intra prin gardul rupt, la cativa metri de poarta care este legata bine cu lanturi. Interiorul domeniului este napadit de vegetatie, care ne mai fereste de ochii indiscreti ai satenilor. Nu recomand sub nicio forma intrarea in cladire, deoarece panourile de avertizare nu sunt puse acolo doar “de ochii lumii”.

A mai poposit acolo si Daniela, apoi ne-a oferit cateva randuri pe blogul Locuri de trecere. Pentru a ajunge cu trenul la Gradinari, vom folosi statia Gradinari, unde opresc trenurile Regio de pe ruta Bucuresti Basarab – Videle – Rosiori Nord – Craiova. Gara este situata in marginea sudica a satului, astfel ca de acolo va trebui sa traversam intregul sat (2 kilometri), trecand prin centru.

Bucuresti, sectorul 6. Biserica Manastirii Giulesti (cunoscuta sub numele “Chiajna”)

Nu puteam sa inchei aceasta mica retrospectiva a ruinelor din jurul capitalei fara sa va propun o mica excursie de cateva ore chiar in imediata apropiere a cartierului Giulesti Sarbi. Acest cartier este de fapt o fosta componenta a Comunei Chiajna, pe vremea (1925) cand aceasta era formata din satele Chiajna, Dudu, Rudeni, Giulesti-Sarbi si Catanele. In piateta unde intoarce autobuzul 163 vom recunoaste cu usurinta o fosta cladire cu rol administrativ (probabil primaria sau posta), precum si biserica satului, aflata vis-a-vis. Cel mai probabil, din aceasta cauza (a apartenentei) s-a impamantenit si denumirea manastirii situata la margine, ce dateaza din secolul XVIII, si care atunci se numea, firesc, Manastirea Giulesti.

Impunatoarea biserica, aflata in stare de ruina, a fost pana nu demult subiectul unei serii de mituri urbane, dar si obiectiv al alpinistilor care veneau sa practice pe ziduri, al grafferilor sau altor categorii de oameni care nu ii aduceau cinstea cuvenita. Reinfiintarea teoretica a Manastirii, cu hramurile Sfantul Cuvios Ioan Iacob Romanul si Sfintii Martiri Brancoveni, a avut loc in 2008. Incepand cu anul 2011, terenul a fost delimitat si cadastrat, iar in partea de vest a bisericii s-a construit un mic paraclis, unde se tin astazi slujbe bisericesti. Un singur calugar vietuieste acolo, ajutat de voluntarii care lucreaza la santier si de alte persoane binevoitoare.

La Manastirea Giulesti ajungem cel mai usor cu unul din autobuzele RATB 162 si 163. Nu exista sosea asfaltata pana acolo, dar un drum pietruit destul de bun, de 700 de metri, s-a amenajat din Drumul Sabareni (cu asfalt). Aici ajungem cu linia 162, coborand la statia “Condax”, sau mai precis “inainte de pod”. Este penultima statie inainte de capat, iar podul la care ma refer trece peste calea ferata dintre statiile Bucurestii Noi si Chiajna. Imediat din statie, pe partea stanga (vest), porneste un drum neasfaltat care ocoleste o betoniera si o statie de gaz. In ciuda impresiei ca am intra in curtea cuiva, creata de portile deschise de la intrarea in statia de gaz, trebuie sa inaintam cu incredere. Imediat, drumul se alatura caii ferate, si in scurt timp ajungem la biserica.

Pentru a doua varianta de acces, ceva mai interesanta, utilizam autobuzul 163. Coboram chiar la capat, in cartierul Giulesti-Sarbi, despre care am vorbit putin mai sus. Pana la biserica avem de mers 900 de metri si este un drum putin mai noroios. Urmam mai departe Calea Giulesti, spre nord. In curand, ajungem in dreptul cimitirului Giulesti-Sarbi, unde asfaltul se termina. De cele mai multe ori, in zile emai umede, suntem nevoiti sa o luam chiar prin cimitir, pe langa gardul paralel cu drumul, pentru a evita “baile” de noroi. Dincolo de cimitir iesim direct pe camp, iar biserica se vede bine in fata noastra. Drumeagul pe care ne mentinem va coti usor la stanga si va iesi undeva pe fosta rampa de gunoi a Chiajnei, astazi ecologizata. Nu trebuie sa ne “fure” aceasta directie, ci la un moment dat trebuie sa facem dreapta, pe o poteca mai slab pronuntata, care ne va orienta corect catre biserica.

Staretul manastirii nu aproba in general efectuarea fotografiilor fara acordul sau in prealabil. Si asta pe buna dreptate. De cand s-a reinfiintat manastirea, deja au fost furate: placuta informativa de monument istoric, pancarta de la intrare, precum si bucati insemnate din gardul de protectie…

Sursa text si foto: Arhiva de geografie.

Citit 2690 ori Ultima modificare Vineri, 02 Mai 2014 22:22

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.