Sâmbătă, 31 Ianuarie 2015 12:26

Reabilitarea centrului istoric al Craiovei, aproape de final

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Strada Lipscani. Craiova. Strada Lipscani. Craiova.

Craiova este un exemplu pozitiv de conservare a centrului oraşului. 

Proiectul ambiţios, care şi-a propus să recreeze atmosfera anilor 1900, este aproape de final. Rămâne doar problema faţadelor. 

Autorităţile ridică însă din umeri pentru că proprietarii sunt cei care ar trebui să se ocupe de repararea acestora.

Străzile Lipscani, România Muncitoare şi Fraţii Buzeşti, de rezonanţă în vechea Bănie, sunt şi axele principale ale noului centru istoric al Craiovei. 

Proiectul prevede o zonă pietonală cu străzi pavate cu granit, mobilier stradal cu design de epocă, felinare, fântâni şi statui.

"Atmosfera de 1900, dacă o reuşim, va crea cetăţeanului care se plimbă prin centrul istoric, senzaţia că aterizează într-o scenografie, într-o atmosferă reconstituită, care îi trezeşte curiozitatea", a precizat Radu Ionescu, preşedintele Ordinului Arhitecţilor, filiala Oltenia pentru Digi24.

Lucrările de reabilitare, începute în urma cu mai bine de 2 ani, sunt aproape gata şi au costat 17 milioane de euro.

"S-au pus deja stâlpii electrici, trebuie decât să tragem firele în subteran. Fântânile arteziene sunt montate, trebuie doar să fie placate, la fel ca şi băncuţele. La statui se lucrează", a declarat Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei.

Dacă străzile şi-au schimbat înfăţişarea, nu acelaşi lucru putem spune despre clădiri. 

Autorităţile au întâmpinat probleme, pentru că banii europeni nu pot fi investiţi în construcţii private.

Autorităţile şi-au fixat ca termen pentru terminarea tuturor lucrărilor din centrul istoric luna mai, când la Craiova vor fi organizate Zilele Mihai Viteazu.

Sursă articol: Digi 24.

 

 

Citit 911 ori Ultima modificare Sâmbătă, 31 Ianuarie 2015 13:49

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.