Afişez elemetele după tag: biserică
Culele olteneşti. Un fragment important al istoriei noastre este în pericol să dispară!
Monumentele istorice de pe pământul românesc sunt cea mai de preț comoară a ţării. Acestea ne dezvăluie matricea noastră spirituală și culturală, ne spun cine suntem noi de fapt ca popor.
Culele sunt, alături de biserici, unele dintre cele mai vechi construcţii existente în România. Cele 27 care mai există astăzi, mai mult ca sigur doar supravieţuiesc, dar, după starea lor actuală, nu se ştie cât vor mai putea s-o facă singure. Deşi sunt considerate monumente istorice, statul nu a reuşit să identifice, din motive financiare şi birocratice, soluții să salveze macar o parte dintre acestea.
Jumătate dintre ele au ajuns simple ruine şi nu va mai dura mult până când timpul le va şterge definitiv. Culele care nu sunt complet distruse, mai au o șansă să fie salvate. Conform specialiştilor nu vorbim de costuri foarte mari, ci, estimativ, vorbim de sute de mii de mii de euro pentru un obiectiv, dar, pentru România, şi aceşti bani au ridicat probleme.
S.O.S. Biserica Rebegești
Biserica "Sf. Nicolae” – Rebegești este un prețios monument istoric, având aprope 350 de ani și trecând prin clipe grele în secolul trecut. Preotul de aici cere bani pentru a o repicta.
Localnicii se tem însă că aceasta este doar o încercare de a se spoi monumentul, existând însă riscul ca anumite lucrări efectuate necorespunzător să strice acest lăcaș.
Biserică monument de valoare universală, distrusă ca să se monteze aer condiționat
Politiștii și procurororii fac cercetări într-un dosar penal care vizează distrugerea și efectuarea de lucrări fără autorizație la Biserica Adormirea Sfintei Ana - Batiște, din Sectorul 2 al Capitalei, monument istoric de valoare universală, după ce pictura murală de pe pereții interior a fost distrusă în urma montării a doua centrale termice și a trei aparate de aer condiționat, precizează stirileprotv.ro.
S.O.S. trecutul nostru. Partea I
Identitatea unui popor nu se fabrică, dar se conservă. Patrimoniul e zestrea care ne defineşte şi ne justifică originile şi aspiraţiile, este ceea ce certifică istoria, trăinicia şi puterea. Fără istorie niciun popor nu are individualitate.
Nouă ne-a fost frate "râul, ramul", singur Dumnezeu ne-a mângâiat când totul părea pierdut. Strămoşii noştri în lăcaşul sfânt şi-au găsit liniştea şi pacea şi avem obligaţia în faţa amintirii sacre a celor care au construit din sacrificiul, sărăcia şi iubirea lor adevărate monumente, să le arătăm copiilor cum a rezistat ţara noastră şi-a lor de-atâtea mii de ani.
Situație dezastruoasă a bisericilor din Buftea
Sub dorința de a efectua lucrări de renovare și "reabilitare" autoritățile locale pun în pericol starea bisericilor din Buftea. Înlocuirea podelei de lemn cu granit a făcut ca în interiorul celor trei biserici să fie o stare permanentă de umezeală și conduce în mod clar la degradarea iconografiei autentice. Faptul că nu sunt incluse pe lista monumentelor naționale le oferă autorităților locale puteri sporite.
Biserică-monument istoric, distrusă de preot
O biserică monument istoric din Dolj este distrusă chiar de preotul care slujește acolo. Duhovnicul s-a apucat să renoveze clădirea construită la începutul anilor 1800, însă fără a avea vreun aviz sau autorizație de la Ministerul Culturii, precizează Digi24.
O soarta asemănătoare a avut și Biserica Sfinții Voivozi Ceplenița unde părintele a distrus trei dintre stâlpii construiţi în 1802 când a încercat să ridice o casă parohială mai mare în curtea lăcaşului de cult
Minunile României
România ascunde multe minuni: locuri frumoase, ascunse de civilizație; monumente istorice, antice sau medievale, dar și monumente ale naturii, neschimbate de secole. Ele sunt multe, dar doar câteva au fost incluse până acum pe lista patrimoniului mondial UNESCO, o recunoaștere a caracterului aparte și a importanței lor.
Cele șapte locuri sau monumente românești recunoscute de UNESCO sunt: Delta Dunării, așezările săsești cu biserici fortificate din Transilvania, Mănăstirea Horezu, bisericile pictate din nordul Moldovei, Cetatea Sighișoara, bisericile de lemn din Maramureș și fortărețele dacice din Munții Orăștiei.
Pentru unele, mumă, pentru altele, ciumă! (VIDEO)
Valoarea istoriei unui popor stă în continuitate, iar Biserica este unul din canalele noastre identitare cu istoria, credința, specificul românesc.
Doar că autoritățile locale uneori, ignoră acest "fapt divers" și își manifestă plenar preferința pentru anumite biserici pe care le primenesc, proiect după proiect, până le albesc ... pe ele ... sau fondurile ... .
Mănăstirea Suceviţa
Mănăstirea Suceviţa încheie suita mănăstirilor din nordul Moldovei ridicate în veacurile XV-XVI, deosebindu-se de acestea prin faptul că reprezintă rezultatul unei sume de ctitori – familia Movileştilor, şi nu a unuia singur cum se întâmplă în celelalte cazuri.
Datând de la sfârșitul secolului al XVI-lea, mănăstirea Suceviţa reprezintă un monument istoric de seamă al României. Biserica Învierii de la Mănăstirea Suceviţa a fost inclusă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO începând cu anul 2010.
Mănăstirea Horezu (Galerie FOTO)
Situată în județul Vâlcea, la poalele muntelui Căpățanii, Mănastirea Horezu este considerată cea mai reprezentativă construcție în stil brâncovenesc.
- Start
- Prec
- 1
- 2
- Mai departe
- Sfârșit