SCURTĂ PREZENTARE
Biserica datează de la sfârşitul secolului al XVI-lea şi a fost inclusă în anul 2010 pe lista monumentelor istorice, având codul LMI CJ-II-m-B-07691.
Analele parorhiei ortodoxe din satul Lujerdiu, comuna Corneşti (judeţul Cluj), atestă ctitorirea Bisericii de către domnitorul Ţării Româneşti, Mihai Viteazul. Această ipoteză este susţinută şi de istoricul Giurescu C. Constantin care a relatat că, în jurul anului 1600, în localitatea Lujerdiu a fost ridicat un lăcaş de cult la porunca “voievodului Mihai”.
Conform legendelor, după câştigarea unei bătălii, Mihai Viteazul a tras cu arcul, iar în locul în care s-a înfipt săgeata, a ridicat lăcaşul de cult.
Biserica, în formă de corabie, a fost construită din piatră trainică şi este o dovadă a trecerii lui Mihai Viteazul prin Ardeal.
STADIUL LUCRĂRILOR DE REABILITARE A BISERICII
În luna aprilie 2021, o echipă de voluntari (formată din preoţi şi arhitecţi) a demarat un proiect de restaurare a acestui monument istoric, iar directorul Institutului de Arheologie şi Istoria Artei, Porumb Marius, a evidenţiat necesitatea urgentării procedurilor de restaurare de către specialişti acreditaţi. De asemenea, acesta a declarat că încearcă atragerea unor fonduri europene pentru reabilitare, acuzând, în acelaşi timp, lipsa de implicare a autorităţilor centrale şi locale în salvarea monumentului.
Până în prezent, au fost consolidate fundaţia şi terenul de sub biserică (aproximativ 30% din fondurile necesare provenind exclusiv din donaţii şi sponsorizări), iar obiectivele pentru anul 2022 sunt refacerea acoperişului, consolidarea zidurilor şi reamenajarea spaţiului adiacent bisericii.
Iniţiatorii proiectului de restaurare continuă eforturile de atragere de fonduri necesare pentru finalizarea lucrării, însă, fără sprijinul autorităţilor, rezultatele apar greu.
Avem certitudinea că reabilitarea acestei adevărate moşteniri spirituale va revigora patrimoniul cultural românesc şi va conduce la dezvoltarea turismului în zonă.