Luni, 18 Iulie 2022 13:21

Mănăstirea “Hotărani” din judeţul Olt - o dovadă vie a creştinătăţii din Oltenia Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Mănăstirea “Hotărani”, monument istoric, din localitatea Hotărani, judeţul Olt, se află în stare de ruină. Ctitorită în anul 1588, de vornicul Mitrea, nu a făcut vreodată obiectul lucrărilor de restaurare, deşi are în spate o lungă istorie şi este una dintre cele mai vechi mănăstiri ortodoxe din Oltenia. Doar turnul-clopotniţă, parte din vechiul ansamblu bisericesc, a fost reabilitat, devenind un simbol al judeţului Olt.

Scurt istoric

Mănăstirea a fost construită în anul 1588, pe ruinele unui sat roman, suburbie a oraşului antic Romula, ctitori fiind vornicul Mitrea şi soţia sa, Neaga. Vornicul a fost o figură politică marcantă din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, fiind menţionat documentar printre dregătorii domneşti ai anilor 1569-1585.

Construit în plan dreptunghiular, edificiul s-a remarcat prin pridvorul boltit cu un semicilindru transversal şi mărginit de stâlpi robuşti din zidărie, fiind astfel unul dintre primele exemple de acest tip din arhitectura muntenească.

De-a lungul timpului, mănăstirea “Hotărani” a suferit mari distrugeri: a fost prădată de turci în 1612, iar în anul 1718 a fost arsă în urma unei invazii a hoardelor turceşti şi tătăreşti. A fost refăcută în 1750 şi închinată mănăstirii Dionisiu de la Muntele Athos, fiind prima mănăstire din Ţara Românească atribuită acestui aşezământ monastic. În anul 1801, mănăstirea a ars din nou şi a fost reparată în 1812, când i s-a adăugat în exterior o încăpere circulară, proscomidiarul (locul din nordul altarului unde credincioşii aduc prescurile şi vinul pe care preotul le pregăteşte pentru Sfânta Liturghie). Începând cu anul 1863, a fost transformată în biserică parohială, iar averea acesteia secularizată. Noua parohie avea 258 de familii.

Edificiul era înconjurat de un zid puternic, însă din vechiul ansamblu a mai rămas, pe lângă aşezământul religios, un turn-clopotniţă, situat la 200 de metri nord-vest de acesta. Turnul, construit de familia Fălcoienilor, înrudită cu domnitorul Neagoe Basarab, face parte din monumentele istorice (cod OT-II-m-08922) şi a fost reabilitat anul trecut. Turnul are 3 etaje, iar de la ultimul nivel poate fi observată întreaga vale a Oltului.

Deficienţe care periclitează valoarea patrimonială a monumentului

În prezent, mănăstirea se află în stare avansată de degradare şi necesită urgent restaurare. Părţi mari din zidărie au căzut, tencuiala s-a desprins, picturile exterioare şi interioare nu se mai disting, iar acoperişul aproape nu mai există.

Deşi a avut o soartă frământată, mănăstirea este încă în picioare, fiind o dovadă vie a zbuciumatei istorii a poporului român, dar şi un important reper al creştinismului din zona Olteniei.     

Citit 744 ori Ultima modificare Luni, 18 Iulie 2022 13:36

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.