Istoric
Conacul din localitatea pe Baloteşti, judeţul Ilfov, este amplasat pe un domeniu cu suprafaţa de 17.000 mp, fiind construit, în anul 1910, la comanda boierului Ion Luca Niculescu, membru al unei familii liberale de comercianţi şi industriaşi din Bucureşti.
Ulterior, în anul 1926, domeniul a intrat în posesia inginerului Ion Bujoiu (apropiat al Regelui Carol al II-lea, profesor la catedra de exploatări miniere la Facultatea de Mine şi Metalurgie din cadrul Şcolii Politehnice din Bucureşti, fiind renumit pentru activitatea în domeniul industriei). În perioada 1937 - 1939, a ocupat mai multe funcţii în Ministerul Industriei şi Comerţului şi în Ministerul Economiei.
După achiziţionarea de către familia Ana Ştefănescu şi Ion Bujoiu, în jurul anului 1932 (foto dreapta), a intrat într-un proces de modernizare şi transformare, ultimele intervenţii arhitecturale fiind realizate în anul 1943. După instaurarea regimului comunist, Ion Bujoiu a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă.
Din anul 2015, proprietarul stabilit în Germania a scos domeniul la vânzare pentru suma de 790.000 de euro, pe site-ul sothebysrealty.ro, aparţinând unei agenţii imobiliare specializate în intermedierea şi comercializarea imobilelor rezidenţiale, inclusiv a clădirilor ca monument istoric, fiind prezentat de dezvoltare a unui complex rezidenţial în jurul conacului.
Lipsa implicării autorităţilor pune în pericol valoarea patrimonială a imobilului
Deşi se află pe lista monumentelor istorice de interes local (LMI: IF-II-m-B-15261), de ani de zile, conacul este lăsat în paragină, autorităţile locale având oportunitatea preluării domeniului cu potenţial investiţional şi turistic/ de agrement, inclusiv prin accesarea unor fonduri europene. Cu toate acestea, nu s-au implicat.