Exceptând „extinderea” obiectivului „Bisericile din Moldova” în anul 2010, prin includerea monumentului Biserica „Învierii Domnului” a Mănăstirii Suceviţa, România nu a mai reuşit, în ultimii 20 de ani, realizarea niciunui dosar care să conducă la valorificarea unui monument în Lista Patrimoniului Mondial. De altfel, nu puţini sunt cei care consideră că în anii ’90 ţara noastră a beneficiat de o oarecare clemenţă din partea organismelor internaţionale cu privire la modul în care au fost incluse pe listă o parte dintre obiectivele culturale.
La doar un an de la adoptarea Decretului 187 din 1990, România deschide Lista Patrimoniului Mondial prin înscrierea, în 1981, a Deltei Dunării ca sit natural, fiind clasificată, la nivel naţional, ca rezervaţie a biosferei şi ca parc naţional în taxonomia utilizată la nivel internaţional de Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii (IUCN).
Doar statele care acceptă principiile enunţate în „Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural” pot formula solicitări de includere a unor obiective culturale sau site-uri naturale în Lista Patrimoniului Mondial.
Primul pas pe care un stat semnatar al Convenţiei trebuie să-l implementeze pentru includerea unui sit în Patrimoniul Mondial este realizarea unui inventar, denumit „Lista Indicativă”, al celor mai importante obiective naturale şi de patrimoniu, aflate pe teritoriul său. Existenţa unui obiectiv pe Lista Indicativă cu minim un an înainte de a fi examinat în cadrul Comitetului Patrimniului Mondial este o condiţie esenţială în cadrul procesului de includere. Lista Indicativă poate fi considerată, aşadar, şi un instrument de planificare, destinat fiecărui stat în parte, ea conţinând informaţii despre intenţiile de includere în LPM UNESCO, existente la nivel naţional.
Secolele XX şi XXI, considerate secolele vitezei, reprezintă pentru istoria omenirii un salt economic şi tehnologic fără precedent. Prinşi în viteza modificărilor socio-economice contemporane şi a trecerii treptate către un sistem globalizat, oamenii au tendinţa de a dezvolta latura materială, în contrast cu protejarea şi valorificarea bogăţiilor culturale asociate societăţii în care trăiesc.
Cultura, cu toate aspectele ei, pierde treptat teren în faţa unei societăţi în care principiile consumeriste încep a face parte din viaţa cotidiană.
Optsprezece monumente culturale din România au fost incluse pe lista indicativă a patrimoniului mondial UNESCO. Situri din vechile frontiere ale Imperiului Roman, foste închisori comuniste, cule din Oltenia şi Roşia Montană se numără printre ele.
Sute de oameni au ieși în stradă în București și Cluj pentru a manifesta față de decizia Guvernului de a cere suspendarea procedurii de includere a Roşiei Montana în UNESCO. Executivul și-a motivat decizia prin faptul că procesul cu Gabriel Resources nu s-a terminat şi că această companie cere despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari pentru blocarea proiectului minier.
Roşia Montană a fost inclusă pe lista indicativă a UNESCO, a anunţat sâmbătă ministrul Culturii, Corina Şuteu, care a adăugat că acesta este un prim pas către lista, mult mai restrânsă, a Patrimoniului UNESCO.
Roșia Montană a fost inclusă pe lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO.
Anunțul făcut public de pe pagina Ministerului Culturii vine după 6 ani de la solicitarea înaintată de societatea civilă.
Potrivit Ministerului Culturii, atributele definitorii ale sitului sunt galeriile miniere - de exploatare, de asistenţă, de aerisire şi de evacuare a apei - excavate începând din perioada romană şi continuate în perioada medievală şi modernă, peisajul roman de suprafaţă, peisajul industrial istoric, şi târgul minier Roşia Montană.
Citeşte mai mult ...
România ascunde multe minuni: locuri frumoase, ascunse de civilizație; monumente istorice, antice sau medievale, dar și monumente ale naturii, neschimbate de secole. Ele sunt multe, dar doar câteva au fost incluse până acum pe lista patrimoniului mondial UNESCO, o recunoaștere a caracterului aparte și a importanței lor.
Cele șapte locuri sau monumente românești recunoscute de UNESCO sunt: Delta Dunării, așezările săsești cu biserici fortificate din Transilvania, Mănăstirea Horezu, bisericile pictate din nordul Moldovei, Cetatea Sighișoara, bisericile de lemn din Maramureș și fortărețele dacice din Munții Orăștiei.
Mănăstirea Suceviţa încheie suita mănăstirilor din nordul Moldovei ridicate în veacurile XV-XVI, deosebindu-se de acestea prin faptul că reprezintă rezultatul unei sume de ctitori – familia Movileştilor, şi nu a unuia singur cum se întâmplă în celelalte cazuri.
Datând de la sfârșitul secolului al XVI-lea, mănăstirea Suceviţa reprezintă un monument istoric de seamă al României. Biserica Învierii de la Mănăstirea Suceviţa a fost inclusă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO începând cu anul 2010.
Cetatea Sighișoara este centrul istoric vechi al municipiului Sighișoara, județul Mureș, fiind înscrisă din 1999 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Numit în germană Schaaburg, în limba maghiara Segesvar, Sighișoara rămâne o pitorească cetate medievală.
Cetatea și orașul au fost întemeiate în plin Ev Mediu. Pentru prima oară în 1280, orașul Sighișoara apare sub denumirea latină de “Castrum Sex” ca mai apoi în 1435 să apară sub numele de “Sighișoara”.
Cetatea se păstrează în mod aproape neschimbat până astăzi, fiind locuită și în prezent.
Mănăstirea Voroneț, supranumită "Capela Sixtină a Estului”, este un complex monahal medieval construit în satul Voroneț, în prezent cartier al orașului Gura Humorului. O astfel de apropiere are în vedere faptul că frescele ambelor monumente conţin câte o impresionantă reprezentare a Judecăţii de Apoi.
Situată în județul Vâlcea, la poalele muntelui Căpățanii, Mănastirea Horezu este considerată cea mai reprezentativă construcție în stil brâncovenesc.
Pe o colină, în centrul Biertanului, se află una dintre cele mai impunătoare şi bine fortificate cetăţi ţărăneşti din Transilvania.
- Start
- Prec
- 1
- 2
- Mai departe
- Sfârșit