Imprimă această pagină
Luni, 01 August 2011 23:00

Cum se distruge un monument istoric?

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cetatea Dacică Sarmizegetusa RegiaComisia de anchetă numită de prefectul de Hunedoara, Dezsi Attila, ca urmare a situaţiei apărute în cursul lunii iulie la monumentul istoric Cetatea Dacică Sarmizegetusa Regia, când zidul porţii de vest de la intrarea în cetate a fost afectat de amenajările la parcare, a finalizat raportul, acesta fiind înaintat, luni, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, precizează Mediafax.

"Pe scurt, raportul comisiei de anchetă relevă faptul că lucrările efectuate nu deţin autorizaţie, s-au desfăşurat fără supraveghere arheologică, vestigiile posibile fiind compromise", a declarat, luni, prefectul de Hunedoara, Dezsi Attila.

Potrivit raportului, lucrările executate în perioada 15 iunie - 8 iulie 2011, la solicitarea beneficiarului - Consiliul Judeţean Hunedoara - nu deţin autorizaţie de construire.

"Amplasamentul parcării se află în imediata vecinătate a zidurilor antice ale cetăţii dacice, în zona 1 de protecţie, conform Planului Urbanistic Zonal, cu interdicţie pentru orice lucrări de construire, fiind într-o poziţie extrem de vulnerabilă pentru monument. Lucrările s-au desfăşurat fără supraveghere arheologică, vestigiile posibile fiind compromise", se arată în raport.

De asemenea, comisia a stabilit că lucrările au continuat după emiterea somaţiei de către Direcţia Judeţeană de Cultură şi Patrimoniu Naţional Hunedoara, iar Primăria comunei Orăştioara de Sus nu şi-a exercitat controlul propriu, neluând nicio măsură faţă de executarea lucrărilor neautorizate.

În raport se specifică şi faptul că lucrările erau făcute în baza unei autorizaţii de construire emisă ilegal, în iunie 2005, neexistând o expertiză tehnică la bază şi nici acordul Inspectoratului Judeţean în Construcţii Hunedoara. Mai mult, lucrările nu au fost anunţate Inspectoratului Judeţean în Construcţii Hunedoara.

Conform documentului, "toate lucrările efectuate atât în baza autorizaţiei de construcţie emisă în 2005, cât şi celelalte lucrări fără autorizaţie sunt ilegale, nesolicitându-se prezenţa arheologilor pe parcurs, în vederea efectuării raportului necesar de descărcare de sarcină arheologică".

"Deoarece prin executarea parcării a fost afectat iremediabil situl arheologic pe adâncimea de doi metri, Direcţia Judeţenă pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Hunedoara a solicitat Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional formarea unei comisii de experţi din partea acestui minister pentru evaluarea pagubelor. De asemenea, raportul va fi analizat de către ministerele de resort, care vor propune sancţiunile ce se impun în această situaţie", a declarat prefectul judeţului Hunedoara.

În 6 iulie, un utilaj care executa lucrări pentru amenajarea unei parcări în zona cetăţii Sarmizegetusa Regia a lovit zidul de vest, provocând daune majore monumentului. Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional (DJCPN) Hunedoara s-a sesizat şi a informat imediat ministerul, care a trimis la faţa locului o echipă a Comisiei Naţionale de Arheologie. Ca urmare a inspecţiei desfăşurate în 7 iulie, lucrările au fost oprite în ziua următoare.

Ulterior, în baza unui ordin al prefectului judeţului Hunedoara a fost făcut un control la care au participat reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Hunedoara, ai Prefecturii, ai Inspectoratului Judeţean în Construcţii, ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi ai Administraţiei Parcului Natural Grădiştea Muncelului - Cioclovina. În urma controlului, s-a constatat că lucrările din zona porţii de vest a cetăţii Sarmizegetusa Regia au fost făcute fără avizul MCPN sau al DJCPN. S-a dispus oprirea lucrărilor până la încheierea verificărilor şi luarea unei decizii conform legii.

Apoi, a avut loc şedinţa plenară a Comisiei Naţionale de Arheologie, în care s-a discutat situaţia creată la Sarmizegetusa Regia. Comisia a cerut Ministerului Culturii să facă demersurile necesare pentru continuarea anchetei şi să depună plângere penală împotriva vinovaţilor.

La rândul său, ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a cerut anchetă penală şi "sancţiuni exemplare" pentru distrugerile provocate la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia ca urmare a unor lucrări de amenajare a unei parcări executate de o firmă privată fără avizul Ministerului Culturii.

Citit 1533 ori Ultima modificare Vineri, 02 Mai 2014 14:30
Admin

Articole recente - Admin

Articole înrudite