Miercuri, 29 Iulie 2020 14:35

Obiective româneşti înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Biserică de lemn din Maramureş Biserică de lemn din Maramureş wikipedia.org

La doar un an de la adoptarea Decretului 187 din 1990, România deschide Lista Patrimoniului Mondial prin înscrierea, în 1981, a Deltei Dunării ca sit natural, fiind clasificată, la nivel naţional, ca rezervaţie a biosferei şi ca parc naţional în taxonomia utilizată la nivel internaţional de Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii (IUCN).

Din punct de vedere al obiectivelor culturale, anul 1993 reprezintă o adevărată efervescenţă în procesul de înscriere a siturilor culturale româneşti în Lista Patrimoniului Mondial, fiind momentul de înscriere al următoarele obiective culturale:

  • Satele cu biserici fortificate din Transilvania: siturile rurale Câlnic (judeţul Alba), Prejmer şi Viscri (judeţul Braşov), Dârjiu (judeţul Harghita), Saschiz (judeţul Mureş), Biertan şi Valea Viilor (judeţul Sibiu). Valoarea universală excepţională a siturilor rurale este dată de păstrarea structurii şi a imaginii istorice asociate cu integrarea în viaţa comunităţii a unei biserici fortificate reprezentativă din punct de vedere arhitectural pentru satele de colonizare săsească din Transilvania.
  • Bisericile din Moldova: Biserica ”Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, Biserica ”Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Gheorghe”, Biserica ”Buna-Vestire” a Mănăstirii Moldoviţa, Biserica ”Înălţarea Sfintei Cruci”, Biserica ”Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii ”Sfântul Ioan cel Nou”, Biserica ”Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii Voroneţ, Biserica ”Învierea Domnului” a Mănăstirii Suceviţa (inclusă în 2010, ca o ”extindere” a dosarului existent), Biserica ”Sfântul Nicolae” a Mănăstirii Probota. Realizate în secolele XV-XVI, bisericile menţionate sunt unice din punct de vedere al ansamblurilor de picturi murale exterioare (întinse pe întreaga suprafaţă a zidurilor şi a turtelor), a coerenţei şi unităţii programului iconografic şi a semnificaţiilor teologice.
  • Mănăstirea Hurezi (judeţul Vâlcea, oraşul Horezu), ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu (1688-1714), este cel mai vast şi cel mai dezvoltat ansamblu monastic din Ţara Românească, elementele sale arhitecturale şi artistice fiind o sinteză post-bizantină, unică în sud-estul Europei. Reprezentativ pentru tradiţia ortodoxă, edificiul combină principiile Renaşterii italiene şi ale mănăstirilor de la Muntele Athos, fiind totodată un monument reprezentativ pentru naşterea sitului arhitectural brâncovenesc.

Un alt moment important este reprezentant de anul 1999, atunci când România înscrie alte 3 obiective culturale de mare valoare pentru istoria şi cultura naţională:

  • Cetăţile Dacice din Munţii Orăştiei: Sarmisegetuza Regia – Grădiştea de Munte, Cetatea dacică de la Costeşti Cetăţuia, Cetatea dacică de la Costeşti Blidaru, Cetatea dacică Luncani – Piatra Roşie, Cetatea dacică de la Băniţa, Cetatea dacică de la Căpâlna. Cetăţile cu ziduri de incintă din piatră, aşa cum sunt cetăţile dacice, reprezentau la momentul primului secol al erei creştine una din cele mai mari realizări ale arhitecturii militare ce putea fi identificată în afara Imperiului Roman. Sistemul de apărare format din cetăţile dacice grupate în jurul capitalei relevă o arhitectură monumentală, complexă, sobră, care utilizează totuşi elementele decorative cu trimitere directă la spaţiu sacru şi al imaginarului. Cetăţile dacice reprezintă un reper excepţional al istoriei şi civilizaţiei ante-romane de pe teritoriul României, un complex fortificat arhitectural deosebit şi un habitat tradiţional care oferă, constant, informaţii despre cultura dacică.
  • Centrul Istoric Sighişoara. Înscris în baza criteriilor ”o moştenire unică sau excepţională cel puţin privind o tradiţie culturală sau o civilizaţie care este încă activă sau a dispărut”, şi ”exemplu remarcabil de aşezare umană tradiţională, de utilizare a uscatului sau a mării care este reprezentativ pentru o cultură sau pentru interacţiunea dintre om şi mediul ambiant, (în special) când aceasta devine vulnerabilă sau impactul schimbărilor, ireversibil”, Centrul Istoric Sighişoara reprezintă, în fapt, mărturia culturii şi a unei istorii de peste 800 de ani a saşilor transilvăneni. Din punct de vedere arhitectural, Sighişoara este un oraş fortificat care prezintă deopotrivă influenţe ale culturii bizantine şi ortodoxe, o îmbinare unică la nivelul Europei Centrale şi de Sud-Est.
  • Bisericile de lemn din Maramureş: Biserica ”Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, Biserica ”Sfântul Nicolae”, Biserica ”Sfânta Paraschiva” din Deseşti, Biserica ”Naşterea Maicii Domnului”, Biserica ”Sfântul Arhanghel” din Plopiş, Biserica ”Sfânta Paraschiva” din Poienile Izei, Biserica ”Sfântul Arhanghel” din Rogoz, Biserica ”Sfântul Arhanghel” din Surdeşti. Valoarea universală deosebită a bisericilor din Maramureş este asigurată este de monumentalitatea, perfecţiunea dimensiunilor unor construcţii din lemn şi sobrietatea motivelor decorative alese.
Citit 92 ori Ultima modificare Vineri, 31 Iulie 2020 12:09

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.