Biserica "Cuvioasa Paraschiva" din Ivanesti
adevarul.ro
Featured

Perla pierdută a Bărăganului - biserica “Cuvioasa Paraschiva” din Ivăneşti

În mijlocul Bărăganului, mai exact în satul Ivăneşti din judeţul Ialomiţa, se află biserica ce poartă hramul “Cuvioasa Paraschiva”. Deşi înscrisă pe lista monumentelor istorice (cod IL-II-m-B-14133), aceasta a fost abandonată de enoriaşi şi autorităţi, riscând să se prăbuşească. Biserica are în spate o legendă tristă ce datează din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Restaurarea şi punerea în valoare a lăcaşului de cult sunt greu de realizat, mai ales că o nouă biserică, ce poartă acelaşi hram, a fost construită la intrarea în sat.

Biserica de lemn "Sfântul Gheorghe Pişteştii din Vale"
gorjeanul.ro
Featured

Biserica de lemn “Sfântul Gheorghe Pişteştii din Vale” din Gorj - dată uitării

Judeţul Gorj s-ar putea mândri cu numeroase biserici din lemn, monumente istorice, însă, din păcate, multe dintre ele sunt într-o stare avansată de degradare şi nimeni nu este interesat să le salveze. Intemperiile naturii, trecerea timpului şi lipsa lucrărilor de reabilitare şi-au pus amprenta pe aceste comori patrimoniale. Un exemplu este biserica de lemn “Sfântul Gheorghe Pişteştii din Vale“ din comuna Bălăneşti, judeţul Gorj, înregistrată ca monument istoric sub codul GJ-II-m-B-09459.

adevarul.ro
Featured

Furnalul de la Govăjdia - monumentul de arhitectură industrială unicat în România lăsat de izbelişte

Cel mai vechi furnal cu turnare continuă din Europa a fost dat în folosinţă la începutul secolului XIX-lea. Situat în localitatea Govăjdia, judeţul Hunedoara, a reprezentat un simbol al dezvoltării producerii fontei în Transilvania. Deşi este inclus pe lista monumentelor istorice, starea de degradare a furnalului avansează, iar autorităţile nu se implică în restaurarea lui, în ciuda potenţialului turistic pe care îl are.

Featured

Sistarea lucrărilor de reabilitare la Cetatea Râşnov

Lucrările de reabilitare a Cetăţii Râşnov au fost oprite în urma rezilierii contractului dintre Primăria Râşnov şi firmele care se ocupau de proiectul de restaurare (asocierea “Romconstruct Group”/ lider, “Concas” şi “Crindeign Proiect”).

Potrivit oficialilor locali, constructorul a solicitat majorarea cu 55,8% a preţului iniţial al lucrărilor, pe fondul creşterii preţului materialelor de construcţii. În acest sens, responsabilii primăriei au decis rezillierea contractului, explicând faptul că această majorare nu este acoperită legal, conform OUG nr. 64/ 09.05.2022, care prevede ca autorităţile să poată oferi maxim 50% din preţul iniţial al contractului de achiziţie. Potrivit aceluiaşi act normativ, Primăria Râşnov va trebui să realizeze o expertiză pentru a stabili stadiul lucrării de reabilitare şi valoarea lucrărilor rămase de executat.

Lucrările de restaurare, realizate în proporţie de 50%, au început în anul 2020, ca urmare a obţinerii unei finanţări europene nerambursabile de 16 milioane de lei, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Cetatea Râşnov, una dintre cele mai bine păstrate ansambluri fortificate din Transilvania, trebuia redată circuitului turistic la sfârşitul acestui an.

mesageruldealba.ro
mesageruldealba.ro
Featured

Demararea lucrărilor de reabilitare pentru Casa 324 din Roşia Montana

“Casa 324”, monument istoric, înregistrat pe Lista Monumentelor Istorice sub codul AB-II-m-B-00280, se află în curs de reabilitare. Acesta face parte din Peisajul Minier Istoric Roşia Montană, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Edificiul a fost construit în anul 1867 şi includea o casă cu curte interioară încadrată pe 4 laturi de corpuri de clădire. Casa 324 are ca particularităţi structura în totalitate din zidărie şi arhitectura neoclasică riguroasă a faţadei dinspre piaţă, care punctează, împreună cu faţadele construcţiilor nr. 325 şi 326, frontul nordic al Pieţei centrale. Clădirea a funcţionat mult timp ca spaţiu comercial, fiind un pol al activităţilor comerciale din partea de nord a Pieţei.

Politici de Cookie

Sospatrimoniu.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Detalii