La împlinirea a două secole de la ridicarea la revoltă a poporului sub sabia slugerului Tudor din Vladimiri, merită să amintim rolul jucat de Sfânta Mănăstire Hurezi - unicul obiectiv UNESCO din Oltenia - în acel frământat an 1821.

Am vizitat relativ recent, anul trecut, în condiții pandemice, Curtea de Argeș și capodoperele sale. În ultimul deceniu îmi făcusem un obicei să intru din București pe autostradă și să ies în superba Curte de Argeș.

A fost prima vizită pe care am făcut-o în fosta cetate de scaun a Țării Românești după ce Majestatea Sa Regele Mihai I al României a trecut pragul acestei lumi. Dar nu scopul turistic e relevant. Latura turistică e fără putință de tăgadă, sigur, cu respectarea restricțiilor în vigoare, Curtea de Argeș era un adevărat magnet turistic. 

Ce m-a surprins a fost să aflu că Mănăstirea Curtea de Argeș, locul unde legenda spune că Manole a zidit-o pe Ana și unde își dorm somnul de veci marii regi și regine ai României, cei care au făurit statul modern român, nu se află în patrimoniul UNESCO. Acest lucru ar fi nu doar o confirmare a valorii istorice ci și, așa cum vom vedea, și un avantaj turistic și implicit economic pe toate palierele.

Ansamblul Monumental ”Calea Eroilor” de la Târgu Jiu este un proiect sculptural de o valoare deosebită, atât prin însemnătatea lucrărilor din componenţa sa (operele lui Constantin Brâncuşi: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor şi Coloana Infinitului), cât şi prin importanţa pe care o poate avea pentru dezvoltarea culturală, turistică şi economică a zonei în care se află. Un factor esenţial pentru promovarea şi valorizarea corespunzătoare a întregului sit urbanistic şi cultural ar fi înscrierea sa în Lista Patrimonului UNESCO.

Oraşul Iaşi a căpătat, după preluarea de către Bucureşti a statutului de capitală a proaspătului stat român modern, o valoare simbolică, atribuindu-i-se titulatura de „capitală culturală”. Acest statut s-a consolidat, cu trecerea anilor, contribuind în acest sens deosebit de bogata activitate culturală şi universitară. Astăzi, latura culturală pregnantă a oraşului Iaşi este asigurată şi de numărul mare de monumente istorice pe care le găzduieşte, în condiţiile unei evoluţii continue, agresive, a peisajului urban local.

- MONUMENT UNESCO, DE ŞAPTE ANI, ÎNCĂ ÎN RESTAURARE... -

 

În urmă cu 325 de ani, la doi ani după terminarea bisericii mari a Mănăstirii Hurezi de la Romanii de Sus (Horezu-Vâlcea), Maria Doamna, soţia voievodului Constantin Brâncoveanu începea lucrările de construire a Bolniței cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

În Evul Mediu românesc, Bolnița mănăstirească era un loc destinat îngrijirii celor suferinzi, spital, infirmerie și azil pentru bătrânii și bolnavii din mănăstiri, dar și pentru mireni cu diverse afecțiuni sau chiar nevoiași. La Bolnița, erau monahi și monahii care aveau cunoștiințe medicale și care le asigurau îngrijirea trupească. Biserica le oferea tămăduirea și mângâierea sufletească. De multe ori, bolnițele se ridicau în cimitire pentru slujirea celor adormiți.

Unul dintre cele mai importante monumente istorice, Casa Miclescu de pe Bulevardul Kiseleff din Capitală, a ajuns o ruină după ce proprietarul a lăsat clădirea de izbelişte.

Având în vedere că acest imobil se află într-o zonă destul de importantă a Capitalei interesele din spatele lui sunt uriaşe, terenul casei fiind cel mai râvnit din zonă. Pe măsură ce monumentul se degradează, creşte posibilitatea ca el să cadă şi în locul lui să apară un bloc.

Monumentele istorice de pe pământul românesc sunt cea mai de preț comoară a ţării. Acestea ne dezvăluie matricea noastră spirituală și culturală, ne spun cine suntem noi de fapt ca popor.

Culele sunt, alături de biserici, unele dintre cele mai vechi construcţii existente în România. Cele 27 care mai există astăzi, mai mult ca sigur doar supravieţuiesc, dar, după starea lor actuală, nu se ştie cât vor mai putea s-o facă singure. Deşi sunt considerate monumente istorice, statul nu a reuşit să identifice, din motive financiare şi birocratice, soluții să salveze macar o parte dintre acestea.

Jumătate dintre ele au ajuns simple ruine şi nu va mai dura mult până când timpul le va şterge definitiv. Culele care nu sunt complet distruse, mai au o șansă să fie salvate. Conform specialiştilor nu vorbim de costuri foarte mari, ci, estimativ, vorbim de sute de mii de mii de euro pentru un obiectiv, dar, pentru România, şi aceşti bani au ridicat probleme.

Exceptând „extinderea” obiectivului „Bisericile din Moldova” în anul 2010, prin includerea monumentului Biserica „Învierii Domnului” a Mănăstirii Suceviţa, România nu a mai reuşit, în ultimii 20 de ani, realizarea niciunui dosar care să conducă la valorificarea unui monument în Lista Patrimoniului Mondial. De altfel, nu puţini sunt cei care consideră că în anii ’90 ţara noastră a beneficiat de o oarecare clemenţă din partea organismelor internaţionale cu privire la modul în care au fost incluse pe listă o parte dintre obiectivele culturale.

Pagina 1 din 11