Monumentele istorice de pe pământul românesc sunt cea mai de preț comoară a ţării. Acestea ne dezvăluie matricea noastră spirituală și culturală, ne spun cine suntem noi de fapt ca popor.

Culele sunt, alături de biserici, unele dintre cele mai vechi construcţii existente în România. Cele 27 care mai există astăzi, mai mult ca sigur doar supravieţuiesc, dar, după starea lor actuală, nu se ştie cât vor mai putea s-o facă singure. Deşi sunt considerate monumente istorice, statul nu a reuşit să identifice, din motive financiare şi birocratice, soluții să salveze macar o parte dintre acestea.

Jumătate dintre ele au ajuns simple ruine şi nu va mai dura mult până când timpul le va şterge definitiv. Culele care nu sunt complet distruse, mai au o șansă să fie salvate. Conform specialiştilor nu vorbim de costuri foarte mari, ci, estimativ, vorbim de sute de mii de mii de euro pentru un obiectiv, dar, pentru România, şi aceşti bani au ridicat probleme.

Exceptând „extinderea” obiectivului „Bisericile din Moldova” în anul 2010, prin includerea monumentului Biserica „Învierii Domnului” a Mănăstirii Suceviţa, România nu a mai reuşit, în ultimii 20 de ani, realizarea niciunui dosar care să conducă la valorificarea unui monument în Lista Patrimoniului Mondial. De altfel, nu puţini sunt cei care consideră că în anii ’90 ţara noastră a beneficiat de o oarecare clemenţă din partea organismelor internaţionale cu privire la modul în care au fost incluse pe listă o parte dintre obiectivele culturale.

La doar un an de la adoptarea Decretului 187 din 1990, România deschide Lista Patrimoniului Mondial prin înscrierea, în 1981, a Deltei Dunării ca sit natural, fiind clasificată, la nivel naţional, ca rezervaţie a biosferei şi ca parc naţional în taxonomia utilizată la nivel internaţional de Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii (IUCN).

Doar statele care acceptă principiile enunţate în „Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural” pot formula solicitări de includere a unor obiective culturale sau site-uri naturale în Lista Patrimoniului Mondial.

Primul pas pe care un stat semnatar al Convenţiei trebuie să-l implementeze pentru includerea unui sit în Patrimoniul Mondial este realizarea unui inventar, denumit „Lista Indicativă”, al celor mai importante obiective naturale şi de patrimoniu, aflate pe teritoriul său. Existenţa unui obiectiv pe Lista Indicativă cu minim un an înainte de a fi examinat în cadrul Comitetului Patrimniului Mondial este o condiţie esenţială în cadrul procesului de includere. Lista Indicativă poate fi considerată, aşadar, şi un instrument de planificare, destinat fiecărui stat în parte, ea conţinând informaţii despre intenţiile de includere în LPM UNESCO, existente la nivel naţional.

Secolele XX şi XXI, considerate secolele vitezei, reprezintă pentru istoria omenirii un salt economic şi tehnologic fără precedent. Prinşi în viteza modificărilor socio-economice contemporane şi a trecerii treptate către un sistem globalizat, oamenii au tendinţa de a dezvolta latura materială, în contrast cu protejarea şi valorificarea bogăţiilor culturale asociate societăţii în care trăiesc.

Cultura, cu toate aspectele ei, pierde treptat teren în faţa unei societăţi în care principiile consumeriste încep a face parte din viaţa cotidiană.

Optsprezece monumente culturale din România au fost incluse pe lista indicativă a patrimoniului mondial UNESCO. Situri din vechile frontiere ale Imperiului Roman, foste închisori comuniste, cule din Oltenia şi Roşia Montană se numără printre ele.

Ultima decadă a adus multiple schimbări în planul monumentelor din București. Dacă la finalul anilor 2000 Capitala României era rareori promovată ca o destinație turistică, astăzi este din ce în ce mai prezentă în topurile din domeniu. Din păcate, ultima decadă a marcat în egală măsură și o perioadă în care mai multe clădiri de patrimoniu aveau să fie demolate.

Subiectul amplasării Muzeul Holocaustului în spațiul administrat de Muzeul Național de Istorie Naturala Grigore Antipa a ajuns să creeze polemici. Dacă directorul Institutului "Elie Wiesel", Alexandru Florian, își exprima la finalul lunii trecute încrederea că în aceea zonă va fi construit Muzeul de Istorie a Evreilor și a Holocaustului din România, arhitecții sunt de părere că nici arhitectural, nici urbanistic și în niciun caz legal Muzeul Holocaustului nu poate fi construit în zona precizată.

Guvernul, prin vocea premierului Viorica Dancilă, dorește înființarea Muzeului Holocaustului în cel mai scurt timp, iar "dacă locația de lângă Muzeul Antipa este cea mai bună, acolo va fi realizat acest obiectiv".

Pagina 1 din 10