Oraşul Iaşi a căpătat, după preluarea de către Bucureşti a statutului de capitală a proaspătului stat român modern, o valoare simbolică, atribuindu-i-se titulatura de „capitală culturală”. Acest statut s-a consolidat, cu trecerea anilor, contribuind în acest sens deosebit de bogata activitate culturală şi universitară. Astăzi, latura culturală pregnantă a oraşului Iaşi este asigurată şi de numărul mare de monumente istorice pe care le găzduieşte, în condiţiile unei evoluţii continue, agresive, a peisajului urban local.
- MONUMENT UNESCO, DE ŞAPTE ANI, ÎNCĂ ÎN RESTAURARE... -
În urmă cu 325 de ani, la doi ani după terminarea bisericii mari a Mănăstirii Hurezi de la Romanii de Sus (Horezu-Vâlcea), Maria Doamna, soţia voievodului Constantin Brâncoveanu începea lucrările de construire a Bolniței cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
În Evul Mediu românesc, Bolnița mănăstirească era un loc destinat îngrijirii celor suferinzi, spital, infirmerie și azil pentru bătrânii și bolnavii din mănăstiri, dar și pentru mireni cu diverse afecțiuni sau chiar nevoiași. La Bolnița, erau monahi și monahii care aveau cunoștiințe medicale și care le asigurau îngrijirea trupească. Biserica le oferea tămăduirea și mângâierea sufletească. De multe ori, bolnițele se ridicau în cimitire pentru slujirea celor adormiți.
Unul dintre cele mai importante monumente istorice, Casa Miclescu de pe Bulevardul Kiseleff din Capitală, a ajuns o ruină după ce proprietarul a lăsat clădirea de izbelişte.
Având în vedere că acest imobil se află într-o zonă destul de importantă a Capitalei interesele din spatele lui sunt uriaşe, terenul casei fiind cel mai râvnit din zonă. Pe măsură ce monumentul se degradează, creşte posibilitatea ca el să cadă şi în locul lui să apară un bloc.
Monumentele istorice de pe pământul românesc sunt cea mai de preț comoară a ţării. Acestea ne dezvăluie matricea noastră spirituală și culturală, ne spun cine suntem noi de fapt ca popor.
Culele sunt, alături de biserici, unele dintre cele mai vechi construcţii existente în România. Cele 27 care mai există astăzi, mai mult ca sigur doar supravieţuiesc, dar, după starea lor actuală, nu se ştie cât vor mai putea s-o facă singure. Deşi sunt considerate monumente istorice, statul nu a reuşit să identifice, din motive financiare şi birocratice, soluții să salveze macar o parte dintre acestea.
Jumătate dintre ele au ajuns simple ruine şi nu va mai dura mult până când timpul le va şterge definitiv. Culele care nu sunt complet distruse, mai au o șansă să fie salvate. Conform specialiştilor nu vorbim de costuri foarte mari, ci, estimativ, vorbim de sute de mii de mii de euro pentru un obiectiv, dar, pentru România, şi aceşti bani au ridicat probleme.
Exceptând „extinderea” obiectivului „Bisericile din Moldova” în anul 2010, prin includerea monumentului Biserica „Învierii Domnului” a Mănăstirii Suceviţa, România nu a mai reuşit, în ultimii 20 de ani, realizarea niciunui dosar care să conducă la valorificarea unui monument în Lista Patrimoniului Mondial. De altfel, nu puţini sunt cei care consideră că în anii ’90 ţara noastră a beneficiat de o oarecare clemenţă din partea organismelor internaţionale cu privire la modul în care au fost incluse pe listă o parte dintre obiectivele culturale.
La doar un an de la adoptarea Decretului 187 din 1990, România deschide Lista Patrimoniului Mondial prin înscrierea, în 1981, a Deltei Dunării ca sit natural, fiind clasificată, la nivel naţional, ca rezervaţie a biosferei şi ca parc naţional în taxonomia utilizată la nivel internaţional de Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii (IUCN).
Doar statele care acceptă principiile enunţate în „Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural” pot formula solicitări de includere a unor obiective culturale sau site-uri naturale în Lista Patrimoniului Mondial.
Primul pas pe care un stat semnatar al Convenţiei trebuie să-l implementeze pentru includerea unui sit în Patrimoniul Mondial este realizarea unui inventar, denumit „Lista Indicativă”, al celor mai importante obiective naturale şi de patrimoniu, aflate pe teritoriul său. Existenţa unui obiectiv pe Lista Indicativă cu minim un an înainte de a fi examinat în cadrul Comitetului Patrimniului Mondial este o condiţie esenţială în cadrul procesului de includere. Lista Indicativă poate fi considerată, aşadar, şi un instrument de planificare, destinat fiecărui stat în parte, ea conţinând informaţii despre intenţiile de includere în LPM UNESCO, existente la nivel naţional.
Secolele XX şi XXI, considerate secolele vitezei, reprezintă pentru istoria omenirii un salt economic şi tehnologic fără precedent. Prinşi în viteza modificărilor socio-economice contemporane şi a trecerii treptate către un sistem globalizat, oamenii au tendinţa de a dezvolta latura materială, în contrast cu protejarea şi valorificarea bogăţiilor culturale asociate societăţii în care trăiesc.
Cultura, cu toate aspectele ei, pierde treptat teren în faţa unei societăţi în care principiile consumeriste încep a face parte din viaţa cotidiană.
Citeşte mai mult ...
Optsprezece monumente culturale din România au fost incluse pe lista indicativă a patrimoniului mondial UNESCO. Situri din vechile frontiere ale Imperiului Roman, foste închisori comuniste, cule din Oltenia şi Roşia Montană se numără printre ele.
Ultima decadă a adus multiple schimbări în planul monumentelor din București. Dacă la finalul anilor 2000 Capitala României era rareori promovată ca o destinație turistică, astăzi este din ce în ce mai prezentă în topurile din domeniu. Din păcate, ultima decadă a marcat în egală măsură și o perioadă în care mai multe clădiri de patrimoniu aveau să fie demolate.
Subiectul amplasării Muzeul Holocaustului în spațiul administrat de Muzeul Național de Istorie Naturala Grigore Antipa a ajuns să creeze polemici. Dacă directorul Institutului "Elie Wiesel", Alexandru Florian, își exprima la finalul lunii trecute încrederea că în aceea zonă va fi construit Muzeul de Istorie a Evreilor și a Holocaustului din România, arhitecții sunt de părere că nici arhitectural, nici urbanistic și în niciun caz legal Muzeul Holocaustului nu poate fi construit în zona precizată.
Guvernul, prin vocea premierului Viorica Dancilă, dorește înființarea Muzeului Holocaustului în cel mai scurt timp, iar "dacă locația de lângă Muzeul Antipa este cea mai bună, acolo va fi realizat acest obiectiv".
Primăria Capitalei vrea să investească 10 milioane de euro în reabilitarea peisagistică a Parcului Cişmigiu din Capitală, potrivit unui proiect. Lucrările ar urma să se facă pe o perioadă de 3 ani (36 de luni).
Potrivit proiectului de reamenajare, obținut pe surse de cei de la HotNews.ro, vor crește numărul de terase și chioșcuri de la 11 la 17, se vor tăia mai mulți arbori, în principal bolnavi, uscați, nevaloroși, se va desființa cele 3 locuri de joacă de până acum, iar în schimb se va amenaja unul mare în zona Pieței Walter Mărăcineanu.
Primăria Capitalei, Ministerul Culturii și Inspectoratul de Stat în Construcții au fost tot timpul spectatori și nu au luat nicio masură reală pentru protejarea clădirii de pe strada Visarion 8, construită în urma cu circa 100 de ani după planurile arhitectului Ion Berindei.
În urmă cu câteva săptămâni proprietarii au demolat, fără autorizație, rămășițele casei.
Biblioteca Națională a României, una din instituțiile pe care România le vrea emblematice pentru întreg domeniul cultural, continuă să fie grav afectată de un sentiment de nepăsare și de o lipsă de responsabilitate, aspecte ce pot avea repercusiuni asupra miilor de vizitatori care trec anual pragul bibliotecii.
Problemele cu care s-a confruntat Biblioteca în ultimii ani nu mai reprezintă un secret pentru nimeni: de la lipsa acută a personalului de specialitate (biblioteca funcționează doar cu 30% din posturile din organigramă ocupate de experți), continuând cu lipsa unor mandate bazate pe planuri reale de management și perpetuarea unor interimate nesfârșite, precum și interzicerea accesului pentru consultarea lucrărilor de doctorat, subiectele despre Biblioteca Națională au ocupat, de-a lungul timpului, spații importante în segmentul media.
