Limesul Dacic, ansamblu de fortificații romane ce marchează granițele Imperiului Roman din provincia Dacia, a fost inclus în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, în cadrul celei de-a 46-a sesiuni  Comitetului de la New Delhi (27.07.2024). Decizia marchează recunoașterea internațională, la cel mai înalt nivel, a importanței patrimoniului arheologic al României și poziționează statul român într-un club select de state (Marea Britanie, Germania, Olanda, Austria și Slovacia) care au inclus, la rândul lor, frontierele Imperiului Roman în UNESCO.

Limesul Dacic cuprinde 277 de componente arheologice din 16 județe din România și reprezintă cel mai lung sector terestru al frontierelor Imperiului Roman din Europa, cu peste 1.500 de km.

Deși acțiunile întreprinse de autoritățile române în perioada 2016-2024 au condus la includerea sitului în UNESCO, reușita reprezintă doar un prim pas, fiind necesară, mai departe, administrarea, conservarea și valorificarea eficientă a acestui patrimoniu de mare complexitate, în conformitate cu recomandările Comitetului UNESCO. Cu alte cuvinte, statul român mai are un drum lung în ceea ce privește transformarea acestor recomandări în acțiuni concrete și vizibile comunității românești și internaționale, pentru a îmbunătăți gestionarea sitului și a-l conexa de frontierele romane europene.

Reuniunea Comitetului Mondial din acest an (19-29.07.2026) din Busan, Coreea de Sud, în care va fi examinat stadiul îndeplinirii obligațiilor României (transmise oficial comisiei în noiembrie 2025), ridică serioase îngrijorări în ceea ce privește modul în care se vor raporta specialiștii internaționali la acțiunile – sau mai bine spus, inacțiunile – de până acum ale statului român, de prezervare și valorificare a sitului.

La o primă analiză a datelor prezentate în singurul document ce poate fi accesat de public, de pe site-ul UNESCO și nu de pe site-ul Ministerului Culturii al României,  situația nu este favorabilă României, fapt ce ar putea atrage consecințe precum includerea Limesul Dacic în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol.

În contextul acesta, argumente pot fi următoarele:

• nu au fost realizate studii sau cercetări de teren privind siturile arheologice pentru a putea fi identificate informații precise în legătură cu nivelul de conservare și degrade a acestor depozite arheologice;
• nu există informații privind acțiuni concrete de actualizate a Planurilor Urbanistice Generale (PUG) în zonele unde se află componentele sitului, ci o enumerare a liniilor de finanțare prin care poate fi realizate înainte de actualizarea PUG-urilor;
• nu au fost realizate acorduri interinstituționale care să prevadă măsuri de atenuare a impactului agriculturii și al silviculturii asupra componentelor relevante ale sitului și a zonelor tampon aferente acestora; mai mult, aceste reglementări ar trebui să fie incluse în PUG-uri, deci, ar trebui realizate înainte de actualizarea PUG-urilor;
• nu a fost finalizat procesul de înscriere a tuturor componentelor în Lista Monumentelor Istorice din România. În fapt, situația se prezintă astfel: pentru 122 de situri de patrimoniu ar fi fost realizată (nu aprobată), conform celor asumate în raport, documentația tehnică și istorică, însă nu și cele necesare obținerii statutului juridic și cele administrative. În plus, pentru ceke 114 care necesită actualizări și pentru cele 33 care necesită detalii suplimentare nu a fost prezentat vreun stadiu;
• accesul la informații relevante privind Limesul Dacic este limitat (pașii importanți realizați periodic sau aflați în responsabilitatea instituțiilor implicate în acest proces nu sunt menționați, iar datele de pe site nu sunt de actualitate), autoritățile asumându-și dezvoltarea site-ului dedicat (al Comisiei Naționale pentru Limes/ limesromania.ro) până în anul 2030;
• deși monitorizarea stării de conservare a siturilor arheologice a fost asumate încă din 2024, asemenea date nu sunt disponibile public. Primele rapoarte de monitorizare trebuiau prezentate în 2025 și, de asemenea, postate pe platforma dedicată informațiilor privind Limesul Dacic (site-ul limesromania.ro);
• nu a fost elaborată o strategie de turism sustenabil, care să valorifice acest patrimoniu – acțiune care depinde de îndeplinerea celorlalte recomandări - și nici strategia de cercetare privind Limesul Dacic;
• nu au fost aprobate și adoptate reglementări privind evaluarea impactului asupra patrimoniului, pentru propunerile de dezvoltare din cadrul componentelor arheologice și a zonelor tampon (împotriva presiunilor moderne – proiecte de infrastructură sau activități silvice și agricole);
• nu a fost amintotă existența unor eventuale măsuri de diminuare a impactului construcției autostrăzii A1 pe tronsoanele Racovița și Copăceni – Praerorium I.

Așadar, Ministerul Culturii, Institutul Național al Patrimoniului și alte instituții implicate în acest proces ar trebui să urgenteze demersurile de protejare și valorificare a sitului până în iulie 2026, astfel încât să poată demonstra capacitatea României de a gestiona acest patrimoniu de valoare universală.