Sâmbătă, 30 Aprilie 2016 20:59

Amânarea deciziei în cazul închiderii Muzeului Naţional Bran

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Castelul Bran Castelul Bran Foto: turismistoric.ro

Muzeul Național Bran va mai rămâne deschis publicului cel puțin până la sfârșitul acestui an, după ce la începutul anului Ministerul Culturii a decis închiderea acestuia, în luna august 2016, odată cu expirarea contractului de închiriere pe care ministerul îl are cu proprietarii Castelului Bran, anunță Agerpres. 

Amânarea închiderii Muzeului Național Bran s-a hotarat, în luna martie, în cadrul unei întâlniri care a avut loc la Bran și la care au participat Mihai Ghyka, secretar de stat la Ministerul Culturii, Dragoș Neamu, consilierul ministrului Culturii, Adrian Gabor, vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov, Nicolae Pepene, directorul Muzeului Județean de Istorie Brasov, dar și reprezentanți ai primariei și ai comunității din Bran și angajații ai muzeului.

"S-a căzut de acord ca Muzeul Național Bran să mai primească o prelungire a contractului de închiriere dintre Ministerul Culturii și proprietarii Castelului Bran, până la sfârșitul acestui an, iar Ministerul Culturii, Consiliul Județean Brasov și Primăria Bran să găsească în această perioada niste soluții viabile pentru protejarea Muzeului Național Bran. De asemenea, Secția de Etnografie Bran va trece în subordinea Consiliului Județean Brașov, fiind administrată de Muzeului de Etnografie Brașov. La discuățiile desfășurate miercuri la Bran, Consiliul Județean Brașov a fost de acord ca nu este bine să fie închis muzeul, mai ales că nu sunt pregătite niște soluții viabile pentru patrimoniul foarte valoros", a declarat directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov, Nicolae Pepene.

Muzeul Național Bran s-a înființat în anul 1957, când s-a amenajat o expoziție de istorie și artă medievală. Mai târziu, prin anii '60, s-a început amenajarea unui muzeu al satului branean cu titulatura de Secția Etnografică Bran. 

În toată această perioadă Muzeul Bran s-a aflat în administrarea Consiliului Popular Județean Brașov. 

În anul 1987 s-a deschis secția Vama Medievala, amenajată în clădirea de la baza Castelului, clădire care a aparținut administrației vamale austro-ungare până în anul 1918.

La momentul 1990-1991, cand s-a facut trecerea la Ministerul Culturii, existau trei secții la Bran: secția Castel, secția Vama Medievala și secția Etnografie.

După retrocedarea castelului în anul 2009, s-a desființat secția 'Castel' și toate bunurile culturale (piesele) au fost înghesuite în Muzeul Vămii Medievale, unde s-a încercat reconstituirea unor interioare din Castel.

Citit 1256 ori Ultima modificare Sâmbătă, 30 Aprilie 2016 21:05

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.