![Centrul vechi al Capitalei]()
Centrul Vechi din Bucureşti şi atracţiile pe care această zonă din Capitală le oferă turiştilor români şi străini sunt promovate într-un editorial elogiativ, publicat în secţiunea "Travel" de pe site-ul grupului britanic
BBC.
În editorialul intitulat "Noul Oraş Vechi al Bucureştiului" ("Bucharest's new Old City"), jurnalistul Mark Baker de la BBC vorbeşte în termeni elogiativi despre Centrul Vechi din Capitală, lăudând totodată eforturile depuse în ultimii ani de autorităţile române pentru a reamenaja această zonă cu scopul de a-i exploata potenţialul turistic şi istoric.