Afişez elemetele după tag: ilegal

Autorităţile bucureştene s-au gândit că în centrul Capitalei mai există un loc frumos de care încă nu se atinseseră ca să-l strice şi au început treaba.

Fără a sta mult pe gânduri, oficialii primăriei şi-au propus să înlocuiască Fântâna Dunărea de la Universitate cu una "săltătoare", însă aşa cum declară pentru Gândul arhitectul-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, aceştia au uitat să solicite autorizarea pentru acest proiect în condiţiile în care au început deja lucrările.
 
Lucrările destinate reamenajării Fântânii Dunărea, din Piaţa Universităţii, au demarat la începutul lunii cu acuzaţii de ilegalităţi şi abuzuri. 
 
Timp de câteva zile, oponenţii proiectului - voluntari ai mai multor organizaţii non-guvernamentale - au păzit fântâna pentru a încerca să-i oprească pe trimişii primăriei - reprezentanţi ai firmei Tehnologica Radion şi ai Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti - să demoleze gardurile şi băncile din zonă. 

Demolări în Parcul Tineretului. Foto: Hotnews. Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a transmis vineri un comunicat intitulat “Teren de 5 hectare, cadou de la Primăria Capitalei pentru 'Bleu Ciel'”, în care atrage atenţia asupra unui contract prin care Primăria Municipiului Bucureşti "a făcut practic cadou o suprafaţă de 52.800 metri pătraţi din Parcul Tineretului".

Potrivit "Salvaţi Bucureştiul", contractul este încheiat între Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (APAB), structură a municipalitatii, şi firma Bleu Ciel.

Este un contract semnat la data de 29.04.2009, pe o durată de 25 de ani şi prevede construirea unui Aqua Parc.

ONG-ul a cerut deja în instanţă (există pe rolul Tribunalului Bucureşti dosarul 33719/3/2011) suspendarea Planului Urbanistic de Detaliu (PUD) şi a autorizaţiei de construire.

“PUD-ul şi autorizaţia conţin numeroase ilegalităţi”, susţine Nicuşor Dan, preşedintele asociaţiei. 

Lucrările la diametrala Buzești-Berzei-Uranus. Foto: sospatrimoniu.roTribunalul București a anulat marți planul urbanistic zonal care stă la baza construirii diametralei Buzești-Berzei-Uranus, după ce PUZ-ul a fost atacat în intanță de Asociația Salvați Bucureștiul, transmite Hotnews.

Decizia nu este una definitivă, Primăria Capitalei putând face recurs în termen de 15 zile de la motivarea deciziei.

Președintele Asociaiției Salvați Bucureștiul, Nicușor Dan, susține că o dată anulat acest PUZ, toate demolările, expropierile și autorizațiile de construire sunt ilegale.