Afişez elemetele după tag: patrimoniul industrial

Duminică, 01 Septembrie 2013 11:23

Gara de Nord, cea mai mare stație feroviară a României

Denumită inițial Gara Târgoviștei, după vechea denumire a Căii Griviței (calea Târgovistei), construcția este inaugurată în 1872, odată cu intrarea în exploatare a liniei de cale ferată Roman-Galați-București-Pitești.

Lucrările executate de către concesiunea Stroussberg s-au desfășurat între 1868-1872, proiectul inițial suferind o serie de modificări. În 1888 Gara Târgoviștei devine Gara de Nord. 

Construcția Gării de Nord a fost executată între anii 1868-1872, fiind concepută în formă de „U", din două corpuri paralele, legate la capătul dinspre ateliere cu un alt corp perpendicular.

Publicat în Patrimoniul industrial

Dumitru Marinescu Bragadiru fondează fabrica de bere Bragadiru la 1882. În perioada 1882 –1911 pe terenul de cca 10 hectare sunt ridicate majoritatea clădirilor fabricii – spații de producție, dar și locuințe pentru angajați și spații de loisir. 

Fabrica era concurentul român al celor două fabrici nemțesti deja existente - cea a germanului Erharld Luther și cea a lui Carol H. Oppler făcută în 1870.

Din cele 10 hectare de pământ, antreprenorul a donat 2 hectare primăriei pentru construirea bulevardului Coşbuc. 

Publicat în Patrimoniul industrial

Demolare cladire de patrimoniuÎn perioada 2008-2012 degradarea patrimoniului arhitectural bucureştean, 2.621 de imobile înscrise pe lista monumentelor istorice (conform Listei Monumentelor Istorice actualizate) şi 98 de zone construite protejate, s-a accelerat, se arată într-un raport realizat de Asociaţia pentru Protecţia şi Documentarea Monumentelor şi Patrimoniului din România, Pro.Do.Mo în cadrul proiectului  "Platform for Bucharest - Stronger Voices", finanţat de CEE Trust

 

În lipsa unei strategii de regenerare a zonelor istorice şi de conservare a imobilelor cu valoare arhitecturală, presiunea exercitată de dezvoltarea imobiliară haotică pune în pericol supravieţuirea Bucureştiului istoric.

 

În ultimii ani, am asistat la distrugerea sistematică a ţesutului istoric şi cultural al Bucureştiului: monumente abandonate şi demolate pe furiş, case valoroase dispărute peste noapte sau distruse prin polistirenizare şi renovări agresive, apariţia unor imobile a căror volumetrie şi estetică afectează grav valoarea urbanistică a zonelor protejate.