Miercuri, 01 Iunie 2011 00:07

Hala Matache, devastată de hoții de fier vechi

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Hala Matache. Foto: Hotnews.O parte din acoperișul Halei Matache, monument istoric, a fost furat luni noaptea de hoții de fier vechi, după cum susțin reprezentanții ONG-urilor de urbanism, citați de Hotnews.

Paza clădirii trebuia asigurată de Primăria Capitalei, instituție în a carei proprietate se află acum monumentul.

În ultimele luni, hoții au intrat de mai multe ori în interiorul halei furând cărămida, fier și lemn.

Hala a fost expropriată de Primăria Capitalei și urmează a fi demolată și mutată pentru construirea Axei Buzești-Berzei.

ONG-urile consideră că hala este lăsată pe mâna hoților, în mod special de Primărie, pentru a se "autodemola".

"Pentru că Primaria Capitalei nu a obținut, la presiunea societății civile, avizul Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice pentru desființarea legală a Halei Matache, recurge la metoda bine pusa la punct de 'demolatorii' ilegali, și anume abandonarea  imobilului și dezmembrarea lui pe furiș până la dispariția totală. Hala Matache figurează în continuare ca monument istoric, dar PMB refuză să o protejeze așa cum prevede legea, astfel ea poate fi lăsată pradă demolatorilor de ocazie. 

"Pe 3 februarie 2011, Asociația Salvați Bucureștiul și Societatea Academica Română au înaintat Parchetului o plângere penală împotriva PMB acuzând-i pe cei responsabili de distrugere, abuz în serviciu contra persoanelor, abuz în serviciu contra intereserlor publice. De ce se inverșunează Primarul Oprescu să facă dispărută Hala Matache? Pentru că ea stă în calea  viitorului bulevard Uranus. În această situație, PMB trateaza legea ca pe un moft", a declarat pentru Hotnews Roxana Wring, președinta asociației Pro_Do_Mo.

Poliția Capitalei spune că tabla de pe casă a fost luată de vânt.

"În urma sesizării făcută de dvs., o echipa de la Poliția Locală București s-a deplasat la fața locului. Nu există semne de efracție. Clădirea este una foarte veche și neîntretinuta, iar de la furtunile din ultimele zile este foarte posibil să fi zburat tabla de pe casă.

"Noi patrulam non-stop în zonă și dăm zilnic amenzi hoților de fier vechi. Aceștia se întorc însă de fiecare dată. Constructorul este cel care trebuie să asigure paza", a declarat Razvan Popa, purtator de cuvânt al Poliție Locale București.​

Ceea ce în România se distruge cu sarg, alte popoare păstrează cu sfințenie

Halele de pește din portul vechi al Telaviv-ului, Jaffa, au fost restaurate în urmă cu câțiva ani.

În interiorul lor funcționeaza acum,  fie piețe de pește, fie săli de expoziție.

Reabilitarea halelor face parte dintr-un program de reabilitare a întregului port, iar costurile sunt estimate la 100 milioane dolari.

Arhitecții care s-au ocupat de restaurarea halelor au ales să păstreze aspectul acestora cât mai aproape de cel inițial.

Citit 1761 ori Ultima modificare Vineri, 02 Mai 2014 14:30

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.