Afişez elemetele după tag: UNESCO

Marți, 29 Aprilie 2014 08:41

Cetatea Sighișoara (Video)

Cetatea Sighișoara este centrul istoric vechi al municipiului Sighișoara, județul Mureș, fiind înscrisă din 1999 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Numit în germană Schaaburg, în limba maghiara Segesvar, Sighișoara rămâne o pitorească cetate medievală.

Cetatea și orașul au fost întemeiate în plin Ev Mediu. Pentru prima oară în 1280, orașul Sighișoara apare sub denumirea latină de “Castrum Sex” ca mai apoi în 1435 să apară sub numele de “Sighișoara”.

Cetatea se păstrează în mod aproape neschimbat până astăzi, fiind locuită și în prezent.

Publicat în Patrimoniu UNESCO

Mănăstirea Voroneț, supranumită "Capela Sixtină a Estului”, este un complex monahal medieval construit în satul Voroneț, în prezent cartier al orașului Gura Humorului. O astfel de apropiere are în vedere faptul că frescele ambelor monumente conţin câte o impresionantă reprezentare a Judecăţii de Apoi.
 
Mănăstirea se află la 36 km de municipiul Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare (1457-1504). 
 
Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni și 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme.
 
Publicat în Patrimoniu UNESCO
Luni, 31 Martie 2014 10:00

Mănăstirea Horezu (Galerie FOTO)


Situată în județul Vâlcea, la poalele muntelui Căpățanii, Mănastirea Horezu este considerată cea mai reprezentativă construcție în stil brâncovenesc.
 
Lăcașul de cult, cu Hramul "Sfinții Împărați Constantin și Elena", a fost ctitorit între anii 1693 – 1697 în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Actualmente se află în patrimoniul UNESCO din 1993.
 
Publicat în Patrimoniu UNESCO
Sâmbătă, 22 Martie 2014 21:29

Biserica fortificată din Biertan (GALERIE FOTO)


Pe o colină, în centrul Biertanului, se află una dintre cele mai impunătoare şi bine fortificate cetăţi ţărăneşti din Transilvania.
 
Un adevărat centru economic al zonei, declarat în secolul XVI şi centru al episcopatului săsesc, Biertanul devenea o ţintă râvnită de mulţi năvălitori. 
 
Astfel a fost nevoie de o biserică cât mai impunătoare înconjurată de puternice ziduri de apărare.
 
Biserica-hală cu trei nave a așezarii, ultimul edificiu de acest tip ridicat în Transilvania, a fost construită între 1486 și 1524 pe locul alteia mai vechi. 
 
Publicat în Patrimoniu UNESCO
Duminică, 16 Martie 2014 17:05

Rezervația Biosferei Delta Dunării (Galerie FOTO)


Delta Dunării (3446 km²), aflată în mare parte în Dobrogea, România, și parțial în Ucraina, este a doua ca mărime și cea mai bine conservată dintre deltele europene.
 
Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991, este clasificată ca rezervație a biosferei la nivel național în România și ca parc național în taxonomia internațională a IUCN.
 
Rezervația Biosferei Delta Dunării este cea mai tânără regiune a țării și totodată cea mai importantă zonă umedă a Europei Centrale. Principala sa atracție o constituie biodiversitatea remarcabilă.
 
Publicat în Patrimoniu UNESCO


UPDATE:
Politiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere în cazul operelor lui Constantin Brâncuși din municipiul Târgu Jiu care, anul trecut, au fost spălate cu jet de apă sub presiune, în urma operațiunii Poarta Sărutului îngalbenindu-se.

Purtătorul de cuvant al Poliției Județene Gorj, Florin Roșca, a declarat, marti, că a fost deschis un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la modul în care s-au realizat operațiunile de spălare a operelor lui Brâncuși din Târgu Jiu.

Potrivit sursei citate, cercetările sunt coordonate de un procuror de la Parchetul Judecătoriei Târgu Jiu și vizează infracțiunea de distrugere.

Poarta Sărutului, celebra operă a lui Brâncuși din Târgu Jiu, a fost spălată cu jet de apă și a devenit galbenă, după ce sărurile de fier au ieșit la suprafață, acuză proiectantul lucrărilor de restaurare, Dorin Dănilă, citat de Agerpres. 

Institutului Național al Patrimoniului (INP) a alocat 370.000 de lei pentru restaurarea și conservarea operei care face parte din Ansamblul Monumental 'Calea Eroilor', iar recepția tehnică a lucrărilor urma să aibă loc joi, dar a fost amânată din cauza neînțelegerilor între comisia tehnică și proiectant.

Pagina 3 din 3