Joi, 29 Februarie 2024 13:14

Conacul Atanasievici - moștenire culturală în colaps Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Conacul Atanasievici Conacul Atanasievici monumenteuitate.org

Situată în localitatea Valeapai din județul Caraș-Severin, clădirea face parte din categoria monumentelor istorice de importanță locală (cod CS-II-m-B-11223).

Construit la mijlocul secolului al XIX-lea de către familia nobiliară Atanasievici, conacul este reprezentativ pentru zona Banatului de Sud datorită stilului baroc provincial.

În prezent, se află în stare avansată de degradare din cauza lipsei de implicare a proprietarilor care au fost dezinteresați de soarta acestui imobil. Autoritățile locale au promis că depun toate eforturile pentru a câștiga în instanță edificiul în vederea reabilitării, astfel încât clădirea să își redobândească strălucirea de odinioară.

Scurtă prezentare

Conacul se află în satul Valeapai din județul Caraș-Severin și a fost construit la mijlocul secolului al XIX-lea de către familia nobiliară Atanasievici.

Pe lângă corpul principal, au fost ridicate clădiri anexe, o ghețărie și o moară, la construcția acestora participând meșteri sârbi și coloniști italieni.

După Primul Război Mondial, proprietatea a fost cumpărată de familia nobiliară Riesz, iar la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost naționalizată. Astfel, conacul a fost utilizat ca sediu al Casei de Nașteri, ulterior ca sediu al Gospodăriei Agricole de Stat și Cooperativei Agricole de Producție, respectiv loc de cazare pentru muncitorii sezonieri.

După 1989, edificul a fost abandonat, deși a fost preluat de moștenitori. Mai mult, proprietarii au fost total dezinteresați de soarta clădirii, ceea ce a facilitat degradarea sa.

Valorea patrimonială

Imobilul este clasat ca monument istoric de interes local (CS-II-m-B-11223) și se remarcă prin stilul baroc provincial. Are la bază un plan simetric, în forma literei T, compus din demisol și un nivel superior. Portalul, susținut de două coloane în stil toscan și doi pilaștri, poate fi considerat unic în arhitectura de această factură din Banatul de Sud.

Deficiențe

Deși clasată monument istoric, clădirea continuă să se degradeze: acoperișul este total distrus, structura de rezistență este afectată, păstrându-se doar scheletul și ancadramentele de la ferestre, iar căile de acces din interior sunt distruse.

Fiind o emblemă a zonei, autoritățile locale au declarat că au inițiat demersurile în instanță pentru preluarea imobilului cu scopul reabilitării cu fonduri europene și redării circuitului turistic.

 

Citit 543 ori Ultima modificare Joi, 29 Februarie 2024 13:23


Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.