Afişez elemetele după tag: degradare

Casa Micescu se află în Bucureşti, la intrarea în Parcul Cişmigiu. Imobilul, construit în stilul neo-românesc, a aparţinut juristului Istrate Micescu, fost ministru de externe şi de justiţie. Construită în anul  1911, clădirea a dobândit un caracter impozant în anii ‘30, în urma modificărilor aduse de arhitectul Edmond van Saanen Algi (co-autor al proiectului Palatului Telefoanelor din Bucureşti). În casa Micescu, se afla cea mai mare bibliotecă personală din Capitală, decorul interior fiind realizat de renumitul arhitect Daniel Renard, cel care a proiectat Cazinoul din Constanţa.

Aflată în proprietate privată din anul 2014, clădirea are o valoarea patrimonială importantă ce poate fi salvată prin implicarea autorităţilor în scopul restaurării (având în vedere faptul că starea de degradare nu este foarte avansată) şi al protejării, prin includerea în lista monumentelor de patrimoniu. 

Hotelul Concordia din Bucureşti este un monument istoric de importanţă naţională, fiind locul în care, în 24 ianuarie 1859, a fost pecetluită Unirea Moldovei cu Ţara Românească. Hotelul „Micii Uniri” a fost coroana Bucureştiului, prezentat drept „cel mai european hotel” al acelor vremuri datorită restaurantului cu bucătărie occidentală şi a cafenelei, frecventate de scriitori de renume, printre care Lev Tolstoi.

Simbol al naşterii României, Hotel Concordia se află pe lista monumentelor de patrimoniu, însă starea avansată de degradare reflectă imaginea respectului autorităţilor actuale faţă de făuritorii ţării. Aflată în proprietate privată, clădirea a fost ignorată de autorităţi (Ministerul Culturii şi Primăria Capitalei), devenind o ruină.

Biserica ”Sfântul Nicolae” din localitatea Breţcu este monument de arhitectură de interes naţional şi face parte din lista monumentelor istorice din România. Integritatea şi valoarea patrimonială a monumentului sunt afectate de starea de degradare a pereţilor şi picturilor murale. De asemenea, imobilul prezintă anumite riscuri din cauza instalaţiei electrice învechite. În anul 2021, Parohia Ortodoxă Breţcu a solicitat Ministerului Culturii finanţarea unui proiect care viza consolidarea şi restaurarea bisericii, însă acesta nu a fost aprobat.

Publicat în Monumente in tara

Poarta Sarutului. Foto: http://www.gorjeanul.ro/UPDATE: Politiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere în cazul operelor lui Constantin Brâncuși din municipiul Târgu Jiu care, anul trecut, au fost spălate cu jet de apă sub presiune, în urma operațiunii Poarta Sărutului îngalbenindu-se.

 
Purtătorul de cuvant al Poliției Județene Gorj, Florin Roșca, a declarat, marti, că a fost deschis un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la modul în care s-au realizat operațiunile de spălare a operelor lui Brâncuși din Târgu Jiu.
 
Potrivit sursei citate, cercetările sunt coordonate de un procuror de la Parchetul Judecătoriei Târgu Jiu și vizează infracțiunea de distrugere.

Poarta Sărutului, celebra operă a lui Brâncuși din Târgu Jiu, a fost spălată cu jet de apă și a devenit galbenă, după ce sărurile de fier au ieșit la suprafață, acuză proiectantul lucrărilor de restaurare, Dorin Dănilă, citat de Agerpres. 

Institutului Național al Patrimoniului (INP) a alocat 370.000 de lei pentru restaurarea și conservarea operei care face parte din Ansamblul Monumental 'Calea Eroilor', iar recepția tehnică a lucrărilor urma să aibă loc joi, dar a fost amânată din cauza neînțelegerilor între comisia tehnică și proiectant.

Publicat în Monumente in tara
Duminică, 27 Octombrie 2013 20:30

Monumente care sunt lăsate pradă timpului


După ce săptămâna trecută v-am arătat câteva exemple de ceea ce înseamnă dezastru urbanistic în București, săptămâna aceasta vă voi prezenta situația unor monumente care sunt lăsate de către proprietari și de către autorități să se degradeze pe zi ce trece.

Un raport al Asociației pentru Protecția și Documentarea Monumentelor și Patrimoniului din România (Pro.Do.Mo) arată că în perioada 2008-2012, degradarea patrimoniului arhitectural bucureștean - 2621 de imobile înscrise pe lista monumentelor istorice și 98 de zone construite protejate - s-a accelerat.

Specialiștii susțin că Bucureștiul istoric este în pericol din cauza presiunii exercitate de dezvoltarea imobiliară, în lipsa unei strategii de regenerare a zonelor istorice și de conservare a imobilelor cu valoare arhitecturală.


UPDATE:
Politiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere în cazul operelor lui Constantin Brâncuși din municipiul Târgu Jiu care, anul trecut, au fost spălate cu jet de apă sub presiune, în urma operațiunii Poarta Sărutului îngalbenindu-se.

Purtătorul de cuvant al Poliției Județene Gorj, Florin Roșca, a declarat, marti, că a fost deschis un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la modul în care s-au realizat operațiunile de spălare a operelor lui Brâncuși din Târgu Jiu.

Potrivit sursei citate, cercetările sunt coordonate de un procuror de la Parchetul Judecătoriei Târgu Jiu și vizează infracțiunea de distrugere.

Poarta Sărutului, celebra operă a lui Brâncuși din Târgu Jiu, a fost spălată cu jet de apă și a devenit galbenă, după ce sărurile de fier au ieșit la suprafață, acuză proiectantul lucrărilor de restaurare, Dorin Dănilă, citat de Agerpres. 

Institutului Național al Patrimoniului (INP) a alocat 370.000 de lei pentru restaurarea și conservarea operei care face parte din Ansamblul Monumental 'Calea Eroilor', iar recepția tehnică a lucrărilor urma să aibă loc joi, dar a fost amânată din cauza neînțelegerilor între comisia tehnică și proiectant.

Publicat în Monumente in tara

Demolare cladire de patrimoniuÎn perioada 2008-2012 degradarea patrimoniului arhitectural bucureştean, 2.621 de imobile înscrise pe lista monumentelor istorice (conform Listei Monumentelor Istorice actualizate) şi 98 de zone construite protejate, s-a accelerat, se arată într-un raport realizat de Asociaţia pentru Protecţia şi Documentarea Monumentelor şi Patrimoniului din România, Pro.Do.Mo în cadrul proiectului  "Platform for Bucharest - Stronger Voices", finanţat de CEE Trust

 

În lipsa unei strategii de regenerare a zonelor istorice şi de conservare a imobilelor cu valoare arhitecturală, presiunea exercitată de dezvoltarea imobiliară haotică pune în pericol supravieţuirea Bucureştiului istoric.

 

În ultimii ani, am asistat la distrugerea sistematică a ţesutului istoric şi cultural al Bucureştiului: monumente abandonate şi demolate pe furiş, case valoroase dispărute peste noapte sau distruse prin polistirenizare şi renovări agresive, apariţia unor imobile a căror volumetrie şi estetică afectează grav valoarea urbanistică a zonelor protejate.

Duminică, 15 Iulie 2012 13:35

Moara lui Assan, victima intereselor imobiliare?

Monument istoric ce datează din anul 1835, prima moară cu aburi din Capitală, Moara lui Assan este lasată de autorităţile responsabile să se deterioreze pe zi ce trece.

După mai bine de 24 ore în care a ars în continuu pe 7 şi 8 iunie, incendiul de la monumentul "Moara lui Assan" a fost stins de autorităţi.

Pompierii au intervenit cu un elicopter pentru a stinge incendiul de la Moara lui Assan.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile, a precizat atunci că a fost pentru prima dată când instituţia a solicitat intervenţia unui elicopter pentru stingerea unui incendiu în Bucureşti.