Joi, 05 Ianuarie 2023 12:40

Hotel Rex - perla litoralului românesc - neinteresant pentru autorităţi Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Hotel Rex Hotel Rex ct100.ro

Emblemă a litoralului românesc, a fost cândva cel mai luxos şi mai modern hotel din zona Balcanilor. Construit în timpul regelui Carol al II-lea, acest monument istoric, cu o mare valoare arhitecturală, se degradează treptat. După anii ‘90, s-a aflat în proprietate privată, iar în ultimii 10 ani nu au fost iniţiate lucrări de reabilitare. De asemenea, proprietarul şi-a anunţat intenţia de a-l vinde, însă autorităţile au declarat deja că nu sunt interesate să-l achiziţioneze din cauza lipsei resurselor financiare.

Istoric

A fost construit la iniţiativa regelui Carol al II-lea, între anii 1936-1938. Proiectul a fost realizat de arhitectul Căilor Ferate Române, George Matei Cantacuzino. Grand Rex Hotel era, la acea vreme, cel mai luxos şi modern hotel din zona Balcanilor, remarcându-se prin stilul modernist, cu elemente de Art Deco.

A devenit o emblemă a litoralului românesc, locul în care se întâlneau persoane importante din toată lumea (diplomaţi, personalităţi politice, artişti, medici, oameni de ştiinţă).

În vara lui 1944, ocupaţia sovietică a scos hotelul din circuitul turistic, iar comandanţii Armatei Roşii şi-au stabilit aici rezidenţa, până la retragerea din 1958. În 1945, hotelul a fost redenumit Casa de Odihnă “1 Mai”, iar după 1960 s-a numit “Internaţional”, nume păstrat până în anul 1990, când a fost preluat de omul de afaceri Viorel Păunescu. În 2006, acesta l-a vândut afaceristului Dan Adamescu, contra sumei de 10 milioane de euro.

În prezent, Hotel Rex este deţinut de Carmen Palade, fosta soţie a lui Dan Adamescu. Aceasta a anunţat că intenţionează să-l pună în vânzare. Fiind monument istoric de valoare naţională excepţională (potrvit Legii nr. 5/ 2000, secţiunea III, zone protejate), statul român are drept de preempţiune. Cu toate acestea, Ministerul Culturii a anunţat deja că nu intenţionează să-l cumpere, invocând eterna lipsă a resurselor financiare.

La rândul său, Primăria municipiului Constanţa nu s-a arătat interesată să achiziţioneze hotelul, primarul Vergil Chiţac declarând că preferă ca imobilul să fie preluat de un agent economic ce îl va putea reabilita mult mai repede decât ar face-o municipalitatea. De asemenea, acesta a punctat că Primăria nu poate desfăşura activităţi hoteliere.

Lipsa de implicare a autorităţilor facilitează achiziţia acestei bijuterii arhitecturale de către firme cu capital străin. Astfel, potenţialul cumpărător este dezvoltatorul imobiliar israelian Hagag Development Europe, prin intermediul noii sale firme Hagag Rex Mamaia, care este deţinută de Machat Shahar (95%) şi Tetelman Ziv Asher (5%). Acesta din urmă a fost trimis în judecată de DIICOT, alături de Mircea Sandu, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, pentru ilegalităţi săvârşte cu o bază sportivă din Buftea.

Iniţial, preţul de vânzare ar fi fost de 3 milioane de euro, semnificativ sub preţul pieţei, iar reabilitarea ar costa aproximativ 10 milioane de euro. Însă, conform ultimelor date, firma Hagag Development Europe ar urma să plătească 13,3 milioane de euro pentru achiziţionarea hotelului, cu plata în 6 rate. De asemenea, investitorul ar avea în plan renovarea celebrului hotel şi transformarea acestuia în apartamente (aparthotel), deşi în vara lui 2022 autorităţile locale au respins cererea care prevedea aceste modificări.

Deficienţe care periclitează valoarea patrimonială a monumentului

În anul 2011, acoperişul hotelului a fost afectat de un incendiu puternic provocat de un scurtcircuit, iar în 2013 hotelul a fost reabilitat parţial. Din cauza urmăririi penale a lui Dan Adamescu, hotelul a fost închis în 2014 şi lăsat în paragină.

Hotelul Rex,emblemă a litoralului românesc şi simbol al staţiunii Mamaia, îşi pierde cu fiecare zi strălucirea pe care a avut-o cândva. Repunerea în funcţiune ar conduce la creşterea turismului în zonă şi îmbunătăţirea peisajului staţiunii.

Citit 1032 ori Ultima modificare Joi, 05 Ianuarie 2023 13:01


Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.