Joi, 16 Martie 2023 13:50

Conacul Orezeanu - o istorie pierdută Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Conacul Orezeanu Conacul Orezeanu revistaconstructiilor.ro

Deşi este un edificiu emblematic pentru judeţul Brăila, înscris pe lista monumentelor istorice (cod BR-II-m-B-02138), conacul Orezeanu se află într-o stare avansată de degradare, ce s-a accentuat după anii ‘90, când a fost lăsat în paragină.

Clădirea a fost construită la începutul secolului al XX-lea, fiind reşedinţa de vară a familiei boiereşti Orezeanu.

În 2001, a fost retrocedat urmaşilor, însă aceştia nu au investit în consolidarea/ reabilitarea sa. În plus, clădirea a fost vandalizată de hoţi, iar întreaga structură de rezistenţă a fost afectată de un incendiu intenţionat produs de nişte indivizi în 2004.

Istoric

În mijlocul Bărăganului, lângă comuna Traian din judeţul Brăila, se află ruinele conacului boieresc Orezeanu.

Acesta a fost proiectat şi construit la începutul secolului al XX-lea de ingineri şi constructori renumiţi la acea vreme, iar proprietarul a fost moşierul Filip Orezeanu, cel care deţinea mai multe moşii în judeţele Brăila, Ialomiţa, Prahova şi Caraş-Severin.

Conacul Orezeanu era reşedinţa de vacanţă a familiei boiereşti, aici fiind invitate personalităţi de marcă ale vremii, cum ar fi fostul ministru de externe Nicolae Titulescu şi fostul prim-ministru Armand Călinescu.

Construit în mijlocul câmpului, într-un peisaj mirific,conacul era impunător atât prin stilul arhitectonic specific conacelor boiereşti, cât şi prin picturile interioare sau decoraţiunile cu ceramică de pe zidurile exterioare. De asemenea, conacul avea o cramă şi un pavilion forjat, locuri în care gazdele şi invitaţii se puteau relaxa. Remarcabilă era şi curtea amenajată în stil englezesc, cu o fântână arteziană în mijloc.

După Al Doilea Război Mondial, Armata Roşie şi-a stabilit aici un punct strategic de observaţie, iar după 1944, clădirea a fost sediul Secţiei Mecanizate a Agriculturii Traian, fiind păstrată în stare bună.

Începând cu anii ‘90, conacul a fost abandonat şi a intrat într-un proces de degradare, deşi a fost inclus pe lista monumentelor istorice (cod BR-II-m-B-02138).

În 1992, societatea Agromec a preluat conacul şi anexele, iar în 2001, acestea, împreună cu 160 de hectare, au fost revendicate de moştenitorii Ion Cristescu Orezeanu, Bogdan Tudor Orezeanu şi Elisabeta Chivu, stabiliţi în străinătate.

După retrocedare, moştenitorii nu au asigurat paza şi nu au investit în consolidarea clădirii. Din acest motiv, conacul a fost vandalizat de hoţii de fier vechi şi de cărămizi. Mai mult, în 2004, clădirea a fost incendiată de nişte indivizi care au fost debarcaţi în gara din Traian din cauza faptului că circulau fără bilete.

În prezent, conacul se află în stare avansată de degradare, doar zidurile masive din cărămidă mai amintesc de măreţia acestuia din vremuri îndepărtate.

Valoarea patrimonială a monumentului istoric este afectată de lipsa oricărei acţiuni din partea proprietarilor, dar şi a autorităţilor, care nu au reuşit să-i someze pe aceştia să acţioneze pentru consolidarea/ reabilitarea clădirii, conform prevederilor legale.

Oficialii locali au declarat că nu pot include acest monument istoric într-un program de reabilitare din cauza faptului că se află în proprietate privată.

Înaintaşii ne-au lăsat o impresionantă moştenire culturală, însă lipsa de implicare din partea autorităţilor sau a proprietarilor de monumente istorice va determina dispariţia unor dovezi clare ale istoriei noastre.

Citit 813 ori Ultima modificare Joi, 16 Martie 2023 14:15


Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.