Istoric
Conacul Krupenski se află în comuna Podoleni din judeţul Neamţ. A fost construit în jurul anului 1700, în mijlocul unui parc dendrologic, fiind înconjurat de un zid de piatră. Din păcate, zidul şi parcul, un punct de atracţie în zonă, au dispărut de-a lungul timpului.
Proprietarii au provenit din rândul unor familii înstărite (Centa şi familia Prăjescu). Numele conacului este dat de familia Krupenski, cea care a preluat conacul în urma căsătoriei Mariei Pulcheria Prăjescu cu avocatul Nicolae Krupenski, descendent al unei familii nobiliare poloneze stabilite în zonă în secolul al XV-lea.
Construcţia are un plan dreptunghiular, cu încăperi joase şi boltite la parter, în timp ce camerele de la etaj sunt mult mai spaţioase şi înalte.
În perioada interbelică, acest conac dispunea de apă curentă şi electricitate, fiind totodată un loc de relaxare, cu fântâni arteziene şi chioşcuri de odihnă.
Conacul a fost naţionalizat în 1949 şi a avut diverse destinaţii (sediul unei şcoli şi al Staţiunii de Mecanizare a Agriculturii/ SMA Podoleni).
În 1978, a fost preluat de primărie, funcţionând aici, pe rând, un dispensar, o maternitate, un cabinet stomatologic şi o bibliotecă, iar după anii 2000, încăperile au fost închiriate mai multor firme.
În 2011, conacul Krupenski a fost intenţionat incendiat de un grup de copii din sat care au dat foc unor resturi de hârtie. Incendiul a distrus acoperişul şi a afectat pereţii, respectiv tâmplăria exterioară şi interioară. Deşi vinovaţii au fost identificaţi, nimeni nu a plătit pentru pagubele produse. Singura măsură luată de primărie a fost montarea unor gratii la toate căile de acces, acţiune tardivă pentru asigurarea protecţiei acestui monument istoric.
Deficienţe
În prezent, conacul se află într-o stare deplorabilă, administraţia locală nereuşind să obţină fonduri pentru renovare, ceea ce a facilitat degradarea treptată a acestuia.
Acoperişul este distrus, apa s-a infiltrat, afectând planşeele şi podelele. De asemenea, structura de rezistenţă prezintă fisuri, iar elementele arhitecturale sunt degradate. Pivniţa este plină de gunoi şi parţial distrusă, iar curtea, invadată de vegetaţie, accentuează imaginea unui loc abandonat de multă vreme.
Moştenitorii nu au fost interesaţi să renoveze conacul din cauza costurilor ridicate pentru reabilitare. În plus, fiind monument istoric, ar fi fost necesare parcurgerea mai multor formalităţi şi obţinerea unor avize suplimentare de la diverse instituţii. Din acest motiv, urmaşii au preferat să fie despăgubiţi, în 1997, de statul român cu suma de aproximativ 250 milioane de lei.
Resursele financiare reduse ale autorităţilor şi lipsa educaţiei cetăţenilor care nu conştientizează importanţa acestor valori arhitectonice vor conduce la pierderea unor importante clădiri istorice.
Reabilitarea conacului l-ar putea transforma într-un punct de atracţie pentru pasionaţii de vestigii istorice.
