Afişez elemetele după tag: patrimoniu

Mănăstirea “Hotărani”, monument istoric, din localitatea Hotărani, judeţul Olt, se află în stare de ruină. Ctitorită în anul 1588, de vornicul Mitrea, nu a făcut vreodată obiectul lucrărilor de restaurare, deşi are în spate o lungă istorie şi este una dintre cele mai vechi mănăstiri ortodoxe din Oltenia. Doar turnul-clopotniţă, parte din vechiul ansamblu bisericesc, a fost reabilitat, devenind un simbol al judeţului Olt.

Casa Micescu se află în Bucureşti, la intrarea în Parcul Cişmigiu. Imobilul, construit în stilul neo-românesc, a aparţinut juristului Istrate Micescu, fost ministru de externe şi de justiţie. Construită în anul  1911, clădirea a dobândit un caracter impozant în anii ‘30, în urma modificărilor aduse de arhitectul Edmond van Saanen Algi (co-autor al proiectului Palatului Telefoanelor din Bucureşti). În casa Micescu, se afla cea mai mare bibliotecă personală din Capitală, decorul interior fiind realizat de renumitul arhitect Daniel Renard, cel care a proiectat Cazinoul din Constanţa.

Aflată în proprietate privată din anul 2014, clădirea are o valoarea patrimonială importantă ce poate fi salvată prin implicarea autorităţilor în scopul restaurării (având în vedere faptul că starea de degradare nu este foarte avansată) şi al protejării, prin includerea în lista monumentelor de patrimoniu. 

Castelul Banffy din localitatea Urmeniş, judeţul Bistriţa-Năsăud, este un monument istoric de importanţă naţională, fiind unul dintre cele mai frumoase castele în stil baroc din Transilvania. Castelul se află în centrul satului, lângă biserica reformată. În ciuda frumuseţii şi importanţei sale, castelul se află într-o avansată stare de degradare, iar autorităţile au explicat lipsa de implicare în salvarea acestuia prin faptul că se află în proprietate privată, fiind retrocedat moştenitorilor în anii ‘90.

Biserica “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Odobeşti, judeţul Vrancea, cunoscută şi sub denumirea de “Biserica Cazaclii”, este o altă dovadă a distrugerii patrimoniului religios din România. Declarat monument istoric, edificiul a fost afectat de cutremure, dar şi de nepăsarea autorităţilor care s-au arătat mereu neputincioase în salvarea patrimoniului, motivând lipsa resurselor financiare.

Biserica este emblematică, fiind singura construită de negustorii de vinuri pe teritoriul românesc, aici fiind stabilit preţul vinului pentru întreaga Europă de Est.

Conacul “Costache Cantacuzino” din localitatea Râfov, judeţul Prahova, se află într-o avansată stare de degradare. Lipsa fondurilor şi nepăsarea autorităţilor facilitează transformarea acestuia într-o simplă amintire, deşi face parte din monumentele istorice ale României.

Biserica “Sân Nicoară” din Curtea de Argeş este un monument istoric (cod AG-II-m-A-13655.01) din care au rămas doar ruine. Edificiul este emblematic, făcând parte din ansamblul Curţii Domneşti de la Curtea de Argeş. Construită la sfârşitul secolului al XIII-lea, este una dintre cele mai vechi biserici din România. Deşi nu mai este funcţională, biserica poate fi conservată datorită importanţei istorice şi spirituale pe care o are.

Biserica “Sfântul Nicolae” din localitatea Densuş, judeţul Hunedoara, este cea mai veche biserică din piatră din România, în cadrul căreia se oficiază slujbe religioase de mai bine de 700 de ani.

Monument istoric, înregistrat sub codul HD-II-m-A-03307, biserica a fost inclusă, în anul 1991, pe lista monumentelor propuse pentru a intra în patrimoniul UNESCO.

Deşi funcţională, clădirea este afectată de trecerea timpului şi de factorii de mediu, motiv pentru care este necesară intervenţia proactivă a autorităţilor, astfel încât aceasta să nu aibă soarta nefericită a altor clădiri de patrimoniu din România care au ajuns o ruină.

Castelul Korniş, una dintre cele mai frumoase clădiri renascentiste din Transilvania, a fost construit în secolul al XVI-lea, de arhitecţi italieni. Declarat monument istoric în anul 2004, această bijuterie arhitectonică se află într-o avansată stare de degradare. După instalarea regimului comunist, edificiul a fost vandalizat de localnici şi a servit ca siloz sau cămin cultural. În anul 2009, clădirea a fost revendicată de descendenţii familiei Korniş, iar autorităţile locale au motivat lipsa de implicare în renovarea clădirii prin faptul că aceasta se află în proprietate privată.

În contextul în care, la nivel de societate, întreaga atenție este îndreptată către conflictul de la graniță și criza refugiaților ucraineni, un subiect sensibil pentru ceea ce poate însemna revoluționarea sistemului cultural și prezervarea istoriei naționale, mai ales în vreme de război, trece complet neobservat.

Casa “Callimahi-Ghika” din Iaşi se află într-o avansată stare de degradare, autorităţile locale manifestând un puternic dezinteres în a căuta soluţii rapide pentru valorificarea patrimonială a clădirii. Achiziţionat în anul 2017, de către Primăria Municipiului Iaşi (preţ tranzacţie 800.000 de euro, bani proveniţi din fonduri locale), pentru a fi transformat în Muzeul Centenarului Marii Uniri, obiectivul se confruntă cu lipsa fondurilor necesare valorificării şi redării circuitului cultural.