Admin

Lucrările la diametrala Buzești-Berzei au fost oprite. Foto: adevarul.ro.Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, a dispus Inspectoratului Teritorial de Construcţii Bucureşti încetarea lucrărilor pe toate segmentele şantierului diametrala Buzeşti-Berzei până la elaborarea unui proiect care să respecte legea.

În prezent, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului se află pentru avizare un nou Plan Urbanistic Zonal.

Decizia vine în urma anulării Planului Urbanistic Zonal şi suspendarea autorizaţiilor de construire pentru şantier.

Ministrul Elena Udrea a avut vineri o întâlnire cu reprezentanţii mai multor organizaţii non-guvernamentale pe tema construcţiei diametrala Buzeşti-Berzei, în urma căreia s-a convenit ca Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului să organizeze o dezbatere publică pe tema acestui proiect.

Foto: Hotnews.În ciuda deciziei Tribunalului București de a anula Planul Urbanistic Zonal care stătea la baza construirii Diametralei Nord-Sud (lărgirea străzilor Buzești-Berzei), Primăria Capitalei continuă demolarile de pe Buzești-Berzei, informează Hotnews.

Acum a fost demolată o casă de pe Calea Griviței, nr. 119, parte a ansablului monument istoric Calea Griviței.

"Executarea" clădirii s-a facut în baza autorizației de desființare nr. 38/04.02.2011 și a unui aviz emis de Direcția pentru Cultură București pe 15 martie 2011.

Asociația Salvați Bucureștiul a sesizat Inspectoratul de Stat în Construcții în acest caz, însă reprezentanții asociației susțin că instituția a refuzat să intervină.

Theodor PaleologuFostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, deputat PDL de Bucuresti, a declarat pe 24 februarie într-o conferință de presă, citat de Hotnews, că Bulevardul Uranus este "o mare tâmpenie".

Theodor Paleologu îl acuză pe primarul Sorin Oprescu că a demolat ca pe vremea lui Ceaușescu, distrugând o zona importantă a Capitalei.

Alarmate de faptul că un cartier istoric din București, zona Buzești-Berzei, ar putea dispărea ca urmare a unui proiect al primăriei de construire a unui bulevard, aproximativ 26 de organizații nonguvernamentale, cărora li s-a alăturat şi Uniunea arhitecţilor din România, au trimis pe 28 ianuarie o scrisoare mai multor comisari europeni, printre care vicepreşedinta Comisiei, Viviane Redding, miniştrilor culturii şi justiţiei din ţările membre UE, precum şi ambasadorilor acreditaţi în România, scrisoare în care se trage un semnal de alarmă asupra ilegalităților comise de Primăria Muncipiului București, scrie România Liberă.

ONG-urile susțin că demolarea zonei Buzeşti-Berzei are un impact deosebit de grav asupra patrimoniului construit din Bucureşti, deoarece prevede demolarea a 86 de clădiri (dintre care 13 monumente istorice!!!) situate în 7 zone construite protejate.

Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, a atacat în 21 ianuarie 2011, în instanţa de contencios administrativ, autorizaţia de constucţie nr. 615/29.12.2010 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti privind construcţia, în regim de urgenţă a două pasaje rutiere, paralele, de câte doua benzi de circulaţie pe sens pe direcţia Şos. Mihai Bravu – Calea Văcăreştilor.

Prefectura Municipiului București a fost sesizată, în urma unui controlului tehnic de specialitate efectuat, de către Inspectoratul Teritorial în Construcţii Bucureşti Ilfov.

Inspectoratul Teritorial în Construcţii Bucureşti Ilfov susține că autorizația de construcție a fost emisă cu nesocotirea unora dintre prevederile legale aplicabile în materie.
Luni, 01 August 2011 23:00

Cum se distruge un monument istoric?

Cetatea Dacică Sarmizegetusa RegiaComisia de anchetă numită de prefectul de Hunedoara, Dezsi Attila, ca urmare a situaţiei apărute în cursul lunii iulie la monumentul istoric Cetatea Dacică Sarmizegetusa Regia, când zidul porţii de vest de la intrarea în cetate a fost afectat de amenajările la parcare, a finalizat raportul, acesta fiind înaintat, luni, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, precizează Mediafax.

"Pe scurt, raportul comisiei de anchetă relevă faptul că lucrările efectuate nu deţin autorizaţie, s-au desfăşurat fără supraveghere arheologică, vestigiile posibile fiind compromise", a declarat, luni, prefectul de Hunedoara, Dezsi Attila.

Potrivit raportului, lucrările executate în perioada 15 iunie - 8 iulie 2011, la solicitarea beneficiarului - Consiliul Judeţean Hunedoara - nu deţin autorizaţie de construire.

"Amplasamentul parcării se află în imediata vecinătate a zidurilor antice ale cetăţii dacice, în zona 1 de protecţie, conform Planului Urbanistic Zonal, cu interdicţie pentru orice lucrări de construire, fiind într-o poziţie extrem de vulnerabilă pentru monument. Lucrările s-au desfăşurat fără supraveghere arheologică, vestigiile posibile fiind compromise", se arată în raport.

Poarta Sarutului. Foto: http://www.gorjeanul.ro/UPDATE: Politiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere în cazul operelor lui Constantin Brâncuși din municipiul Târgu Jiu care, anul trecut, au fost spălate cu jet de apă sub presiune, în urma operațiunii Poarta Sărutului îngalbenindu-se.

 
Purtătorul de cuvant al Poliției Județene Gorj, Florin Roșca, a declarat, marti, că a fost deschis un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la modul în care s-au realizat operațiunile de spălare a operelor lui Brâncuși din Târgu Jiu.
 
Potrivit sursei citate, cercetările sunt coordonate de un procuror de la Parchetul Judecătoriei Târgu Jiu și vizează infracțiunea de distrugere.

Poarta Sărutului, celebra operă a lui Brâncuși din Târgu Jiu, a fost spălată cu jet de apă și a devenit galbenă, după ce sărurile de fier au ieșit la suprafață, acuză proiectantul lucrărilor de restaurare, Dorin Dănilă, citat de Agerpres. 

Institutului Național al Patrimoniului (INP) a alocat 370.000 de lei pentru restaurarea și conservarea operei care face parte din Ansamblul Monumental 'Calea Eroilor', iar recepția tehnică a lucrărilor urma să aibă loc joi, dar a fost amânată din cauza neînțelegerilor între comisia tehnică și proiectant.

Luni, 25 Februarie 2013 23:29

Cladiri ruinate din jurul Bucurestiului

Conacul din incinta AGROINDAFConacul Hagi Tudorache, conacul din incinta AGROINDAF, biserica ruinata de pe mosia Gerassy, biserica ruinata a satului Pitigaia, ruinele pavilionului boieresc din Dobreni, ruinele Schitului Barbu Bellu, conacul Otetelesanu și biserica Manastirii Giulesti, toate aceste monumente istorice se afla intr-un stadiu avansat de degradare.

Bloggerul Andrei Ionel a incercat ca pe site-ul sau Arhiva de geografie să treacă în revistă obiectivele de explorare urbana din jurul Bucurestiului, abandonate sau semi-abandonate.

Excursiile dus-intors pe care acesta ni le propune au o departare de maxim 35 de kilometri (dar si mai scurte) de Bucuresti.

Acestea pot fi combinate dupa bunul plac al fiecaruia, avand in vedere ca intr-o zi-lumina de vara pot fi acoperite (cu ajutorul masinii personale) chiar toate obiectivele pe care acesta ni le propune in continuare.

Din modificările aduse la Legea Urbanismului prin Ordonanța 7/2001, publicată în Monitorul Oficial vineri, 11 februarie 2011, reiese că cei care au construit ilegal au termen până la 1 ianuarie 20012 pentru a intra sub rigorile legii.

După această dată însă construcțiile ridicate ilegal vor fi demolate.

"Nu pot fi inițiate și aprobate documentații de urbanism care au ca scop intrarea în legalitate a unor construcții edificate fără autorizație de construire sau care nu respectă prevederile autorizației de construire", se arată în unul dintre amendamentele la Legea Urbanismului.

Articolul VIII din Ordonanță arată însă că acestă prevedere intra în vigoare abia la 1 ianuarie 2012.

În 10 ani vom avea un București izolat termic aproape complet, spoit în culori stridente, iar identitatea orașului, reprezentată de clădirile vechi valoroase, se va dilua până în punctul în care n-o să mai recunoaștem stilurile de arhitectură sau când au fost construite clădirile, se arată într-o predicție a celor de la rezistenta.net.

Pagina 4 din 15