Afişez elemetele după tag: Sorin Oprescu

Theodor PaleologuFostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, deputat PDL de Bucuresti, a declarat pe 24 februarie într-o conferință de presă, citat de Hotnews, că Bulevardul Uranus este "o mare tâmpenie".

Theodor Paleologu îl acuză pe primarul Sorin Oprescu că a demolat ca pe vremea lui Ceaușescu, distrugând o zona importantă a Capitalei.

Alarmate de faptul că un cartier istoric din București, zona Buzești-Berzei, ar putea dispărea ca urmare a unui proiect al primăriei de construire a unui bulevard, aproximativ 26 de organizații nonguvernamentale, cărora li s-a alăturat şi Uniunea arhitecţilor din România, au trimis pe 28 ianuarie o scrisoare mai multor comisari europeni, printre care vicepreşedinta Comisiei, Viviane Redding, miniştrilor culturii şi justiţiei din ţările membre UE, precum şi ambasadorilor acreditaţi în România, scrisoare în care se trage un semnal de alarmă asupra ilegalităților comise de Primăria Muncipiului București, scrie România Liberă.

ONG-urile susțin că demolarea zonei Buzeşti-Berzei are un impact deosebit de grav asupra patrimoniului construit din Bucureşti, deoarece prevede demolarea a 86 de clădiri (dintre care 13 monumente istorice!!!) situate în 7 zone construite protejate.

Judecătorii Tribunalului Dâmbovița au decis, printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, că Primăria Municipiului București trebuie să demoleze Cathedral Plaza, pentru că aceasta a fost ridicată fără autorizație legală de construcție.

Termenul prevăzut de lege pentru punerea în aplicare a deciziei este de 30 de zile, timp în care trebuie emisă autorizația de demolare.

În decizia Instanței din Dâmbovița se precizează că se "dispune obligarea pârâtului la luarea tuturor măsurilor administrative de aducere a terenului în situația anterioară emiterii autorizației, în vederea refacerii cadrului natural din zona de protecție a Catedralei Sf. Iosif."

În cazul de față, "pârâtul” este Primăria Municipiului București.

Ruinele de la Universitate au fost distruse. Sursă foto: Gabriel Pătruţ/zilnic.netRuinele primei academii din România, Academia Domnească, înființată de Constantin Brâncoveanu, au fost demolate ilegal, la sfârșitul lunii aprilie.

Asociația "Arhitectură. Restaurare. Arheologie" avertizează că ruinele Academiei Domnești erau incluse pe lista monumente istorice.

"Aceste așezăminte au reprezentat prima universitate a istoriei noastre, dar și actul fundamental al înființării învățământului în limba romană, fiind loc de întemeiere a colegiului de la Sf. Sava (în anul 1818). Prin lege, valoarea de monument istoric a fundațiilor ansamblului Sf. Sava a fost recunoscută prin introducerea ansamblului ruinelor în Lista Monumentelor Istorice (cod B-I-m-B-17893.01)", se arată în comunicatul asociației, remis Ziare.com.

Asociația mai semnalează că ruinele aduse la lumina de săpăturile arheologice din Piața Universității formează un ansamblu a cărui importantă și potențial de valorificare urbană ar fi oferit șansa de a înscrie capitala României printre orașele moderne ale Europei, însă odată cu dispariția lor, dispare și această șansă.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunțat în mai multe rânduri că lucrările la pasajul subteran de la Piață Charles de Gaulle vor începe în luna august, o dată cu lucrările la parcarea subterană din zonă.

Pentru pasajul subteran nu există însă un Plan Urbanistic Zonal, așa cum cere legea.

Mai multe lucrări ale Primăriei Capitalei sunt blocate în instanță din cauza absenței unei astfel de documentații de urbanism. Daunele rezultate sunt de milioane de euro.

Legea 50/2001 prevede foarte clar că, pentru autorizarea unor lucrări de infrastructură mari, este de nevoie de un Plan Urbanistic Zonal aprobat de Consiliul General al Municipiului București.

Pasajul Basarab în teste. Foto: zf.roPrimarul Capitalei, Sorin Oprescu, a anunțat, pe 17 iunie, că Pasajul Basarab va fi inaugurat sâmbătă, când bucureştenii sunt invitaţi la o promenadă, urmând ca de duminică, la ora 6.00, acesta să fie deschis traficului auto, precizează Mediafax.

Sorin Oprescu a susținut că sâmbătă, de la ora 10.00, îi aşteaptă pe toţi bucureştenii să vină pe Pasajul Basarab şi să participe la o paradă prilejuită de începerea vacanţei.

"Îi invit din toată inima pe toţi bucureştenii mâine, îi aştept pe toţi pe pod începând cu ora 10.00, iar duminică, de la ora 6.00, maşinile vor putea circula pe pasaj", a declarat primarul Oprescu.

Primarul general a susţinut că pasajul este gata, s-a semnat procesul verbal de predare-primire şi se poate da în folosinţă.

Miercuri, 01 Iunie 2011 00:07

Hala Matache, devastată de hoții de fier vechi

Hala Matache. Foto: Hotnews.O parte din acoperișul Halei Matache, monument istoric, a fost furat luni noaptea de hoții de fier vechi, după cum susțin reprezentanții ONG-urilor de urbanism, citați de Hotnews.

Paza clădirii trebuia asigurată de Primăria Capitalei, instituție în a carei proprietate se află acum monumentul.

În ultimele luni, hoții au intrat de mai multe ori în interiorul halei furând cărămida, fier și lemn.

Hala a fost expropriată de Primăria Capitalei și urmează a fi demolată și mutată pentru construirea Axei Buzești-Berzei.

Theodor PaleologuFostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, deputat PDL de Bucuresti, a declarat pe 24 februarie într-o conferință de presă, citat de Hotnews, că Bulevardul Uranus este "o mare tâmpenie".

Theodor Paleologu îl acuză pe primarul Sorin Oprescu că a demolat ca pe vremea lui Ceaușescu, distrugând o zona importantă a Capitalei.

Joi, 24 Februarie 2011 01:01

Autostrada lui Oprescu, suspendată

Licitația pentru studiul de fezabilitate la autostrada "suspendată" a lui Oprescu a fost oprită de instituțiile statului ca urmare a neregulilor din licitație, informează România Liberă.

Beneficiari ai acestei licitații erau nimeni alții decât angajaţi ai primăriei, ale căror firme au fost date câştigătoare ale contractului.

Contractul aferent studiului de fezabilitate la autostradă s-ar fi situat în jurul valorii de 8 milioane de euro.