Vineri, 19 Iulie 2013 16:18

BBC laudă Centrul Vechi din Bucureşti

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Centrul Vechi din Bucureşti şi atracţiile pe care această zonă din Capitală le oferă turiştilor români şi străini sunt promovate într-un editorial elogiativ, publicat în secţiunea "Travel" de pe site-ul grupului britanic BBC
 
În editorialul intitulat "Noul Oraş Vechi al Bucureştiului" ("Bucharest's new Old City"), jurnalistul Mark Baker de la BBC vorbeşte în termeni elogiativi despre Centrul Vechi din Capitală, lăudând totodată eforturile depuse în ultimii ani de autorităţile române pentru a reamenaja această zonă cu scopul de a-i exploata potenţialul turistic şi istoric.
 
"Turiştii care vizitau în trecut capitala României, Bucureşti, se aflau de cele mai multe ori doar în trecere prin acest oraş, în drumul lor spre destinaţii mai interesante, precum Transilvania, Bulgaria sau Istanbul. Imaginea tipică (şi depăşită) a oraşului era aceea a unui oraş ponosit şi murdar, în care nu aveai prea multe lucruri de văzut, cu excepţia Casei Poporului, o construcţie a cărei arhitectură supradimensionată reflectă egoul exacerbat al fostului dictator Nicolae Ceauşescu. Era un oraş în care puteai să te opreşti pentru o noapte, dar asta era tot", scrie jurnalistul britanic în partea introductivă a editorialului.
 
"În prezent, însă, turiştii au multe motive pentru a rămâne mai multe zile în Bucureşti", continuă Mark Baker, lăudând eforturile depuse de autorităţile române pentru a restaura centrul istoric al Capitalei, prin amenajarea unui "cartier pietonal încântător, în care există suficient de multe distracţii care să te ţină ocupat în timpul zilei şi suficient de multe baruri şi cluburi pentru a te ţine treaz întreaga noapte.
 
Renovarea Centrului Vechi nu a fost însă o sarcină uşoară, întrucât a fost nevoie de aproape un deceniu pentru ca proiectul să fie finalizat, reaminteşte jurnalistul britanic, care vorbeşte despre "agonia" lucrărilor de reamenajare, adeseori întrerupte, şi despre macaralele şi buldozerele aduse în zonă, dar care rămâneau uneori nefolosite vreme de câţiva ani. 
 
Mark Baker vorbeşte şi despre scandalurile de corupţie în care au fost implicate unele dintre firmele contractate de municipalitate şi despre rezidenţii săraci care trăiau în Centrul Vechi, mulţi dintre ei fiind familii de ţigani. 
 
Între 2007 şi 2011, Centrul Vechi era o zonă "în care nu trebuie să mergi", spune jurnalistul britanic, prost luminată şi cu multe găuri în pavaj.
 
"Dacă vă plimbaţi însă acum pe străzile înguste ale cartierului într-o seară caldă de vară, veţi vedea că acele vremuri par departe. Deşi multe clădiri sunt încă într-o stare incertă, aşteptând cumpărători cu buzunare adânci şi vise mari, străzile sunt frumos pietruite şi presărate de magazine de artă şi antichităţi, librării, teatre, şi numeroase cafenele, baruri şi cluburi. Într-adevăr, oraşul vechi pare să fie un succes dincolo de orice aşteptări”, susține jurnalistul de la BBC.
 
Pe lângă cluburile, cafenelele și magazinele din această zonă, sunt menționate și Biserica Stavropoleos şi Muzeul Naţional de Istorie. 
 
Nici statuia lui Traian din fața Muzeului Naţional de Istorie nu a fost uitată, cei de la BBC numind-o "cea mai bătătoare la ochi statuie modernă a vreunui împărat roman realizată vreodată".
Citit 1538 ori Ultima modificare Vineri, 02 Mai 2014 14:30

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.