Clădirea istorică a fost construită în anul 1850 şi a aparţinut familiei boiereşti Zarifopol. Construit în stil baroc, conacul se remarcă prin încăperile spaţioase şi coloanele exterioare.

Moşternitorii au donat conacul autorităţilor locale din satul Cârligi, judeţul Bacău, astfel încât să poată fi utilizat ca sediu al şcolii din acest sat. În prezent, edificiul este abandonat de autorităţi, deşi face parte din categoria monumentelor istorice de importanţă naţională.

Situat în comuna Podoleni din judeţul Neamţ, conacul Krupenski a fost construit în jurul anului 1700, iar în prezent este administrat de autorităţile locale. Moştenitorii au renunţat la acest imobil, preferând varianta despăgubirii din partea statului român.

Deşi este înscris pe lista monumentelor istorice (cod NT-II-m-B-10641.01), clădirea a ajuns o ruină din cauza mai multor factori: lipsa lucrărilor de consolidare de-a lungul timpului, intervenţia localnicilor care au vandalizat clădirea, respectiv incendierea voluntară a acesteia de către un grup de copii.

Deşi este un edificiu emblematic pentru judeţul Brăila, înscris pe lista monumentelor istorice (cod BR-II-m-B-02138), conacul Orezeanu se află într-o stare avansată de degradare, ce s-a accentuat după anii ‘90, când a fost lăsat în paragină.

Clădirea a fost construită la începutul secolului al XX-lea, fiind reşedinţa de vară a familiei boiereşti Orezeanu.

În 2001, a fost retrocedat urmaşilor, însă aceştia nu au investit în consolidarea/ reabilitarea sa. În plus, clădirea a fost vandalizată de hoţi, iar întreaga structură de rezistenţă a fost afectată de un incendiu intenţionat produs de nişte indivizi în 2004.

Casa în care poetul Alexandru Macedonski, “părintele simbolismului românesc”, şi-a petrecut o mare parte a copilăriei sale a ajuns o ruină din cauza lipsei lucrărilor de reabilitare/ conservare şi a intervenţiei agresive a localnicilor, care au furat tot ce exista în interior. Aflată pe lista monumentelor istorice (cod DJ-IV-m-B-08470), clădirea aşteaptă să fie salvată de autorităţile locale, care au primit-o în urma donaţiei moştenitorului Vlad Berlescu.

Deşi este cea mai veche clădire de arhitectură civilă din judeţul Vaslui, conacul Roset - Balş se află în stare de degradare. Inclus pe lista monumentelor istorice (cod VS-II-a-A-06870), conacul ar putea atrage anual mii de turişti, dacă ar fi reabilitat.

Marți, 31 Ianuarie 2023 12:36

Conacul Mavrocordat - aproape de colaps

Judeţul Botoşani se poate mândri cu un număr de peste 500 de monumente istorice, adevărate bijuterii arhitecturale. Din păcate, multe dintre acestea se degradează pe zi ce trece din lipsa unor lucări de reabilitare/ consolidare. Un exemplu este conacul Mavrocordat din localitatea Dângeni, aflat în stare de colaps, deşi este unul dintre cele mai frumoase conace boiereşti din Moldova.

Emblemă a litoralului românesc, a fost cândva cel mai luxos şi mai modern hotel din zona Balcanilor. Construit în timpul regelui Carol al II-lea, acest monument istoric, cu o mare valoare arhitecturală, se degradează treptat. După anii ‘90, s-a aflat în proprietate privată, iar în ultimii 10 ani nu au fost iniţiate lucrări de reabilitare. De asemenea, proprietarul şi-a anunţat intenţia de a-l vinde, însă autorităţile au declarat deja că nu sunt interesate să-l achiziţioneze din cauza lipsei resurselor financiare.

Vineri, 11 Noiembrie 2022 14:27

Conacul Toma Cantacuzino - aproape de salvare?

Conacul Toma Cantacuzino din Breaza, cunoscut şi sub denumirea de Castelul Brâncoveanu, este un monument istoric aflat în stare avansată de degradare. După anii ‘90, imobilul a făcut obiectul mai multor litigii în instanţă. În prezent, autorităţile locale promit că-l vor salva prin accesarea unui credit, astfel încât să-l poată cumpăra de la proprietar.

Edificiul este unicat în zonă prin stilul arhitectural, iar o contribuţie esenţială pentru construirea sa a avut-o Paul Gottereau, cel care a proiectat şi o parte din Palatul Regal de pe Calea Victoriei. De asemenea, în spatele conacului se află un parc dendrologic format din arbori cu prezenţă rară în România (arbori seculari, fagul canadian, stejarul auriu).

Pagina 2 din 3